Acasă » Electricitate » Petru Rușet, Siemens: Putem asigura oricând trecerea la hidrogen

Petru Rușet, Siemens: Putem asigura oricând trecerea la hidrogen

16 martie 2021
Electricitate
Bogdan Tudorache

Discuția despre taxonomie este extrem de importantă. Sunt negocieri intense, care durează de câteva luni la Bruxelles, iar câțiva pași extrem de importanți au fost făcuți pentru a permite gazului să devină combustibil de tranziție – iar asta este șansa României, afirmă Petru Rușet, Managing Director Siemens Energy România.

”Cred că asta e șansa României. Avem o rezervă considerabilă la Marea Neagră și una pe care o exploatăm onshore și care vor ajuta sectorul energetic să poată să treacă peste această perioadă de tranziție”, a spus Petru Rușet, în cadrul conferinței „Decarbonarea: Cât de repede? În ce direcție?”, organizate de Energynomics. Foarte importante în taxonomie, proiectele pe gaz ar putea intra sub umbrela finanțărilor europene, însă emisiile sunt gândite pentru întreaga perioadă de viață a unui proiect – adică 10-15 ani. ”Este clar că la jumătatea perioadei de operare a unei centrale pe gaze se poate interveni cu hidrogen și astfel pot scădea emisiile. Din această perspectivă, toate turbinele pe care noi le oferim în portofoliu pot să utilizeze hidrogen, în proporție de 20-100%. Vorbim de turbine care pot asigura o tranziție energetică pe capacități mari și foarte mari. Aceste soluții vor avea mari șanse dacă Parlamentul European va reuși să stabilească criteriile de taxonomie la 250 gCO2/kWh, dacă nu chiar la 350gCO2/kWh”, a mai spus Petru Rușet.

Siemens Energy este deja implicată într-un proiect european, a mai adăugat Rușet. ”Siemens Energy este într-un consorțiu cu Verbund și Hidroelectrica pentru producția de hidrogen verde. Sperăm că proiectul Green Hydrogen @ Blue Danube va pune România pe hartă”, a afirmat el.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *