Rușii nu au reușit să vândă acțiunile Alro în cadrul ofertei derulate, pentru că „nu s-a convenit asupra unui acord de preț”, reiese dintr-un anunț al companiei publicat pe site-ul Bursei de Valori București (BVB). Oferta s-a încheiat vineri, după ce a fost prelungită cu trei zile, iar acționarii au scăzut prețul și au oferit discount.
„ALRO împreună cu acționarii săi, Vimetco N.V. și Conef S.A., anunță că nu s-a convenit asupra unui acord de preț între companie, acționari și coordonatori în legătură cu oferta publică secundară de acțiuni lansată de acționari pentru un pachet de până la 383.791.140 de acțiuni emise de companie și, prin urmare, nu au fost îndeplinite condițiile pentru încheierea cu succes a ofertei”, se arată în documentul citat de Hotnews.ro.
Potrivit acestuia, obiectivul principal al companiei și al acționarilor a fost în permanență crearea de valoare pentru acționari prin creșterea procentului de acțiuni tranzacționate liber, pentru o mai bună reflectare a valorii reale a companiei, în prețul acțiunilor ALRO. ALRO și acționarii își mențin angajamentul în acest sens.
“Din păcate, ca urmare a condițiilor nefavorabile de piață, compania și acționarii nu consideră că oferta a reprezentat, în final, o oportunitate pentru acest lucru”, menționează sursa citată.