O bună parte dintre familiile care aleg instalarea unei centrale termice pe gaz iau această decizie deoarece îşi doresc independenţă şi renunţă la sistemul centralizat de încălzire, potrivit unui studiu de piaţă realizat de Ariston Thermo România, liderul pieţei locale de centrale termice şi boilere electrice. Cu toate acestea, creşte ponderea românilor care cumpără o centrală termică pe gaz pentru a o înlocui pe cea veche, circa o treime din achiziţii fiind realizate în acest sens.
„De cele mai multe ori, investiţia într-o centrală termică pe gaz este dictată de dorinţa cumpărătorilor de a fi independenţi din punct de vedere termic, de a avea confort şi control total asupra cheltuielilor lunare”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.
Astfel, potrivit unui studiu de piaţă realizat de companie, în topul motivelor pentru care românii aleg să cumpere o centrală termică, cu un procent de peste 30%, se află nevoia de înlocuire a acesteia, fie ca urmare a apariţiei tehnologiilor noi şi mai performante, fie în contextul unei renovări a locuinţei. De cele mai multe ori, cumpărătorii din această categorie nu sunt la prima achiziţie de acest tip.
De asemenea, 40% din achiziţiile de centrale termice pe gaz de pe piaţa locală sunt făcute de către familiile care se debranşează de la sistemul centralizat şi instalează pentru prima dată o centrală termică individuală. Restul de 30% dintre achiziţii sunt fie realizate de cei care se mută într-o casă nouă, fie de cei care abia acum au putut opta pentru o centrală termică, din diferite motive (de ex. lipsa infrastructurii reţelei de gaz).
Conform aceluiaşi studiu, creşterea ponderii înlocuirilor în totalul vânzărilor de centrale termice arată o maturizare a pieţei locale de profil. Acelaşi lucru reiese și din modul în care românii aleg centralele termice.
„Dacă în anii trecuţi, preţul era pe primul loc în cazul unei achiziţii, acum cumpărătorii au alte criterii de care ţin cont, lucru ce arată o maturizare şi dezvoltare a pieţei de profil”, a subliniat Cătălin Drăguleanu.
În prezent, pentru cea mai mare parte a cumpărătorilor, caracteristicile tehnice ale produsului, alături de marcă şi de serviciile post-vânzare sunt criteriile cele mai importante. Acest lucru se datorează faptului că românii au înţeles că centrala termică este un produs cu o durată lungă de viaţă, iar serviciile oferite ulterior achiziţiei, precum garanţia şi service-ul, sunt extrem de importante.
“Perioada de garanţie este importantă la achiziţia unei centrale termice, iar comportamentul de achiziţie al românilor din ultima perioadă sugerează că tot mai mulţi înţeleg acest lucru, acordând-i mare atenţie. Observăm această grijă mai ales în rândul clienţilor care decid să îşi schimbe centrala termică veche cu una nouă, mai performantă”, a afirmat Cătălin Drăguleanu.
Acesta a subliniat, de asemenea, că la înlocuirea centralei termice criteriile de selecţie sunt diferite faţă de prima instalare, fiind pus accentul mai ales pe serviciile de service şi garanţie.
Potrivit studiului, circa 60% din persoanele care au achiziţionat o centrală termică au făcut singuri alegerea, 33% au ales să se consulte cu un instalator şi doar 7% au lăsat decizia pe seama acestuia.
În ceea ce priveşte decizia de achiziţie, în 57% dintre cazuri sfatul oferit de o firmă specializată sau de un instalator este foarte important, procentul fiind în creştere comparativ cu 2013, când ponderea era de 45%. În ceea ce priveşte informarea, acesta este, de asemenea, în creştere, iar sursele principale sunt site-urile brandurilor de centrale termice, publicaţii / portaluri specializate şi mediile sociale.
Când vine vorba de sursa achiziţiei, 28% din români aleg să cumpere o centrală termică dintr-un magazin de tip DIY datorită gamei largi de produse expuse, dar şi pentru că sunt locaţii care conferă încredere. Peste 50% din achiziţii se fac din magazinele specializate pentru instalaţii, de asemenea datorită consilierii profesionale, cât şi a faptului că acestea oferă servicii post vânzare.
În plus, este de remarcat faptul că achiziţiile online sunt încă limitate la doar 7%, deoarece centrala termică este un produs complex, ce necesită consiliere tehnică de specialitate pentru o dimensionare corectă raportată la cerinţele clientului.
http://adevarul.ro/locale/iasi/marturia-unui-angajat-eon-romania-sta-bomba-pericolul-explozii-uriase-permanent-1_57a884d35ab6550cb8941564/index.html