Acasă » Petrol și Gaze » Piața de gaze a BRM, la 75% din totalul consumului

Piața de gaze a BRM, la 75% din totalul consumului

25 aprilie 2018
Petrol și Gaze
energynomics

Piaţa de gaze naturale din România avansează spectaculos, iar estimările arată că, la sfârşitul acestui an, vom înregistra tranzacţii de circa 90 TW, echivalentul a 75% din total consum estimat pentru 2018, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Septimiu Stoica, preşedintele Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) din cadrul Bursei Române de Mărfuri (BRM).

“Piaţa de gaze românească avansează de-a dreptul spectaculos, din punct de vedere al tranzacţiilor bursiere. Avem deja, de când funcţionăm, peste 120 TW tranzacţionaţi. Anul trecut, fusese un an record de 67, aproape 68 TW. De data aceasta, doar până acum, în aprilie, avem peste 30 de TW, ceea ce ne face să ne gândim la 90 TW tranzacţionaţi la sfârşitul anului, ceea ce reprezintă 75% din consumul naţional de gaze estimat pentru 2018. Este spectaculos ţinând seama că limita impusă era de 30% din volumul tranzacţionat. Participanţii la piaţă, peste obligaţiile lor ce decurg din lege, au găsit că tranzacţionarea pe piaţă reprezintă plus valoare, ceea ce este cel mai important lucru”, a spus Stoica, citat de Agerpres.

Oficialul BRM a punctat faptul instituţia pe care o reprezintă este susţinătoare a preţului de referinţă, iar România există cele mai mici preţuri pentru clienţi. “Intenţia noastră este să nu ne oprim din acest parcurs. Avem pregătite şi alte instrumente a căror folosire este iminentă. Avem deja acceptul de la autoritatea de resort pentru utilizarea contra-părţii centrale în viitoarele tranzacţii şi, de asemenea, ne aşteptăm la debutul pieţei de produse derivate. Suntem în faza finală pentru obţinerea autorizaţiilor atât pentru România, cât şi pentru partea contra-partea centrală. În plus, avem senzaţie că ne îndreptăm spre o perioadă de normalitate, în sfârşit după o perioadă tumultuoasă. Nu poţi avea o piaţă de resurse naturale fără concurenţă. Există un al doilea palier al concurenţei, între vânzători şi cumpărători, şi concurenţa între cei care le oferă acestora servicii, respectiv în cazul nostru operatorii. Noi suntem susţinători ai preţului de referinţă. Nu este o surpriză că, în momentul de faţă, preţurile noastre locale sunt mai mici şi mai convenabile pentru clienţi”, a menţionat şeful BRM.

Bursa Română de Mărfuri (BRM) organizează, marţi, o dezbatere pe tema pieţei de gaze naturale din România, stabilirea redevenţelor şi perspectivele dezvoltării pieţei în perioada următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *