Energia regenerabilă este esenţială pentru a atinge independenţa energetică şi ar putea duce la scăderea preţurilor la nivel naţional şi regional, a afirmat, marţi, Carlo Pignoloni, preşedintele Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (RWEA), în cadrul conferinţei RESinvest 2022.
„Contextul european şi cel specific din energie ne dovedesc că energia provenind din surse regenerabile este esenţială pentru a atinge independenţa energetică. Actuală criză globală din energie ne dovedeşte că singură sursă viabilă de energie este cea naturală. România are un potenţial impresionant cu privire la energia din surse regenerabile, care, dacă este exploatat, ar putea facilita atingerea ţintelor climatice şi ar putea scădea preţurile energiei la nivel naţional şi regional”, a spus el.
El a amintit că, foarte curând, Comisia Europeană va prezenţa planul REPowerEU, care va trasa noi direcţii către atingerea independenţei energetice în Europa.
„Avem o nouă direcţie în prezent, iar nivelul discuţiilor a depăşit deja ţintele propuse. Implementarea proiectelor energetice sunt esenţiale pentru siguranţă energetică”, a continuat Pignoloni.
„Dorim să subliniem importanța dezvoltării lanţurilor valorice locale, care includ capacităţi de producţie pentru sectorul regenerabilelor, dar şi trainingurile necesare angajaţilor la toate nivelurile, precum şi importanţa investiţiilor în cercetare şi dezvoltare. Această iniţiativa vine într-un moment în care cererea de energie la nivel global este foarte ridicată, iar acest lucru presupune şi multe oportunităţi economice”, a susţinut reprezentantul RWEA, conform Agerpres.
El a adăugat că este important să dezvoltăm soluţii digitale pentru energie, precum şi să investim în educaţie.
„Încercăm să iniţiem discuţii deschise cu autorităţile şi cu toate părţile interesate. Viitorul României depinde de acţiunile noastre de astăzi, pentru a asigura un viitor mai curat, mai sigur şi mai sustenabil pentru noi toţi”, a mai spus Pignoloni.