Procesul de restructurare al RADET presupune eliminarea a circa 200-250 de posturi, care sunt „excedentare” şi sunt „sinecuri politice”, a declarat Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al Regiei de Distribuție a Energiei Termice (RADET). El a precizat, într-un interviu acordat economica.net, că planul final de reorganizare a societăţii, aflată acum în insolvenţă, presupune fuziunea cu producătorul de energie electrică şi termică Elcen.
”Programul de plecări voluntare de la RADET nu va afecta foarte mulţi angajaţi, iar aceste reduceri de costuri sunt primele măsuri anterioare implementării planului de reorganizare. RADET va fuziona cu Elcen – noua entitate va rămâne la Primărie, nu va fi privatizată. Până atunci însă, RADET încă aşteaptă de la Primărie plata celor 900 de milioane de lei cu care instituţia este datoare”, a explicat Piperea.
Potrivit unui articol publicat de energynomics.ro, RADET anunţa că măsura plecărilor voluntare face parte din procesul de reorganizare, iar angajaţii care optează pentru acest program vor beneficia, pe lângă salariile plătite la zi, de un pachet financiar.
„Dreptul de opţiune aparţine exclusiv angajaţilor, iar cererile pentru acordarea acestor drepturi se depun până vineri, 5 mai. RADET Bucureşti îşi rezervă dreptul de a respinge cererile salariaţilor care sunt absolut necesari pentru asigurarea continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică în condiţii de siguranţă”, au explicat reprezentanții RADET.
„Vorbim despre desfiinţarea unor posturi excedentare sau a unor sinecure politice. Nu vor pleca oamenii care sunt absolut necesari. Ce se face acum este să se pregătească planul de reorganizare a RADET, care va fi gata în luna noiembrie”, a mai explicat Piperea.
Potrivit administratorului judiciar al RADET, ”în acest moment, primăria Capitalei este datoare cu circa 900 de milioane de lei. Este vorba despre obligaţii legale, bani datoraţi conform legii”.
RADET Bucureşti se află în insolvenţă din octombrie 2016, ceea ce implică un plan de reorganizare a instituţiei.