Acasă » Petrol și Gaze » Platforma Scarabeo 9 va începe forajul în perimetrul Trident din Marea Neagră

Platforma Scarabeo 9 va începe forajul în perimetrul Trident din Marea Neagră

28 octombrie 2019
Explorare și producție
energynomics

Instalaţia de foraj Scarabeo 9 va începe forajul în perimetrul Trident, explorat de Lukoil şi Romgaz, perimetru cu resurse estimate la 30 de miliarde metri cubi de gaze.

„Instalaţia de foraj Scarabeo 9 va opera de acum înainte în perimetrul Trident, explorat de Lukoil şi Romgaz, în coparticipare, cu ajutorul colegilor de la Grup Servicii Petroliere şi Saipem, care asigură partea de operare şi celelalte servicii. Este un mare succes din punctul meu de vedere, care, sperăm din tot sufletul, precede alte şi alte realizări importante în ceea ce priveşte explorarea în Marea Neagră. Resursa estimată este undeva la peste 30 miliarde mc. Estimarea vine după toate calculele, aici vorbim de seismică, de interpretarea datelor, de forare, de toate celelalte”, a declarat, vineri, directorul general al Romgaz, Adrian Volintiru, citat de Agerpres.

Gabriel Comănescu, CEO şi preşedinte al Grup Servicii Petroliere (GSP), a precizat că în perimetrul 30 (Trident ) aceasta va fi a doua sondă, după cea din 2014. „În perimetrul 30 aceasta este a doua sondă, numai că se face cercetare pe un nou lead. Perimetrul 30 a fost descoperit la prima campanie din 2014. Prima sondă a fost forată de GSP – Transocean. Acum urmează tot o sondă de explorare. Se cercetează al doilea lead. Dacă şi acesta dovedeşte rezervă urmează faza 2, pentru sondele de conturare. În minimum 6 luni, maximum 12 luni se ia decizia pentru faza 2, faza următoare. (…) Costurile pentru această etapă depăşesc 100 milioane de dolari. Nava pleacă azi spre poziţionare în mare. În jur de 4-5 noiembrie începe forajul. Durata este de 61 de zile fermă, urmând o perioadă de testare. Dacă intră în strat şi stratul este ceea ce caută, urmează perioada de testare de 30 de zile. Discutăm de 61 de zile până la 90 de zile”, a explicat Comănescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *