Luna trecută, Ucraina a anunțat că și-a exportat pentru prima dată în Europa propriul său gaz natural, după 15 ani. Deși volumul a fost mic- practic valoarea minimă viabilă pentru un transfer de gaz – Ucraina consideră că semnificația sa simbolică este mult mai mare. Oficialii spun că transferul a oferit un test al capacității lor de a exporta gaze naturale, o piatră de hotar crucială, pe măsură ce țara se îndreaptă spre independența energetică, scrie Christopher Stakhovsky pentru oilprice.com.
După ce a trecut deja prin câteva reforme proeuropene pentru a se decupla de Moscova, Ucraina se străduiește acum să se desprindă de Gazprom, gigantul rus al gazelor naturale. Pentru ucraineni, tăierea legăturilor cu Gazprom este o problemă de securitate națională; Moscova și-a transformat de mult timp monopolul într-o armă, prin oprirea furnizării de gaz în timpul lunilor reci de iarnă, forțând Ucraina să facă unele concesii politice. După cinci ani de agresiune rusească în Donbass, Kievul este mai disperat decât oricând pentru libertate economică.
Dar, dacă Ucraina urmează să obțină independența energetică – ceva ce atât președintele Petro Poroșenko, cât și principalul său rival, Iulia Timoșenko, au promis înaintea alegerilor din această primăvară – trebuie să negocieze cu un labirint de probleme logistice. Într-adevăr, aprovizionarea cu gaz a favorizat o simbioză ciudată între Kiev și Moscova, încă de la prăbușirea comunismului. Pe de o parte, Ucraina s-a bazat mult pe Rusia pentru a-și încălzi casele și companiile. Pe altă parte, Rusia solicită vecinului său să ofere o conduită pentru Europa. Din cele 193 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, pe care Rusia le-a trimis în vest în 2017, circa 40% au trecut prin Ucraina.
Această relație a intrat sub investigarea Ucrainei, încă de la revoluția din 2014. În contextul antagonismului repetat al lui Putin, Poroșenko a ajutat la aducerea Ucrainei mai aproape de Europa, schimbarea constituției sale pentru a facilita aderarea la UE și refromarea clericală și lingvistică pentru a diminua influența Moscovei. Energia resprezintă, în cele din urmă, o frontieră finală; Ucrainenii își amintesc cu amărăciune acordul privind gazele, încheiat de Timoșenko în 2009, care a promis ca Ucraina să cumpere gaze rusești la prețuri umflate, ceea ce i-a adus porecla de „prințesa gazelor”.
Zece ani mai târziu, atât Timoșenko, cât și sectorul energetic din Ucraina au efectuat o voltă-în- vânt. Politiciana veterană conduce în prezent în sondajele privind alegerile prezidențiale, parțial datorită promisiunii de a reacționa dur în relația cu Moscova. Între timp, Naftogaz a câștigat o victorie punctuală asupra Gazprom într-o sală de judecată de la Stockholm, ai cărei judecători au anulat prețurile convenite de Timoșenko și au decis că Ucraina nu mai trebuie să cumpere un volum fix de la Gazprom în fiecare an. Într-un alt semn de sfidare, Ucraina a început să preia gaze din Europa prin inversarea fluxului pe conducte, oferind o modalitate de a rivaliza sursele rusești de aprovizionare. Naftogaz susține că Ucraina a trecut de la importul a 74% din gaze din Rusia, la 100% import din Europa.
Christopher Stakhovsky este consultant în politica energetică a UE, cu sediul la Paris și Kiev, cu o experiență de peste 30 de ani, care lucrează cu instituțiile UE.