Acasă » Petrol și Gaze » Polonia va reduce TVA la carburanți la 8% pentru a atenua impactul creşterii inflației

Polonia va reduce TVA la carburanți la 8% pentru a atenua impactul creşterii inflației

23 decembrie 2021
Consumatori
energynomics

Polonia vrea ca Uniunea Europeană să-i permită să reducă TVA la carburanţi pentru a atenua impactul creşterii preţurilor, a anunţat miercuri premierul Mateusz Morawiecki, transmite Reuters.

Autorităţile de la Varşovia au adoptat reducerea taxelor la benzină, gaze naturale şi electricitate şi distribuirea de bani către gospodării, în cadrul unui program în valoare de până la 10 miliarde de zloţi (2,54 miliarde de dolari).

De asemenea, Guvernul polonez vrea TVA zero la alimente dar susţine că are nevoie de aprobarea Bruxelles-ului din cauza reglementărilor UE. Ministrul de Finanţe, Tadeusz Koscinski, a declarat la postul public de radio că Polonia vrea să reducă TVA la carburanţi de la 23% la 8%, potrivit Agerpres.

„Am cerut Comisiei Europene reducerea TVA la carburanţi, nimeni din Europa nu a făcut asta. Încercăm să venim împreună cu o soluţie corectă, va mai dura cu certitudine câteva săptămâni”, a explicat Mateusz Morawiecki la o conferinţă de presă.

Conform Institutului Naţional de Statistică, rata inflaţiei în Polonia s-a situat în noiembrie la 7,8%.

Clienţii persoane fizice ai companiilor energetice poloneze Energa, PGE, Enea şi Tauron vor trebui să plătească anul viitor cu aproximativ 24% mai mult pentru energie, pe baza tarifelor aprobate săptămâna trecută de Oficiul polonez de reglementare în domeniul energiei.

Decizia vine în urma majorării preţurilor cu ridicata la energie şi a costurilor achiziţionării drepturilor de emisii de CO2, a informat Oficiul polonez de reglementare în domeniul energiei.

Noile tarife vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *