Acasă » Interes general » Ponderea vânzărilor de autoturisme verzi din România a ajuns la 3,7%

Ponderea vânzărilor de autoturisme verzi din România a ajuns la 3,7%

22 august 2019
Interes general
energynomics

Vânzările de autovehicule au crescut cu 9,5% în România, în primele şapte luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018, iar segmentul autoturismelor ecologice deţine o pondere de 3,7% din total, reiese din datele publicate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).

În acest context, spre deosebire de majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene (UE), România înregistrează o creştere continuă a pieţei în ultimele 12 luni – într-o singură lună fiind consemnată o scădere, respectiv în martie.

Vânzările de autovehicule în România sunt susţinute, în principal, de către persoanele juridice care acoperă 57% din totalul achiziţiilor de autoturisme realizate în primele şapte luni din 2019, potrivit Agerpres.

Numărul de autoturisme achiziţionate de către persoanele fizice a fost de 42.465 de unităţi, cu 28,6% peste procentul raportat în perioada similară a anului trecut. Astfel, ponderea achiziţiilor realizate de către persoanele fizice a crescut, pe ansamblul perioadei analizate, de la 37% în 2018 la 43%, în 2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *