România are resurse energetice vaste dar statul nu permite exploatarea lor, susţine Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), în articolul „În apărarea pieţelor”.
Acesta consideră că este ironic şi trist faptul că, pe de o parte, preţul gazelor a explodat dar, pe de altă parte, statul nu creează cadrul legal şi fiscal pentru exploatarea gazelor offshore din Marea Neagră.
„O altă situaţie, de data aceasta specifică ţării noastre, este că deşi avem în România resurse energetice vaste, Statul nu permite exploatarea lor. Este ironic şi trist că pe de o parte preţul gazelor a explodat, dar pe de altă parte Statul nu creează cadrul legal şi fiscal pentru exploatarea gazelor offshore din Marea Neagră, deci nu permite companiilor private să exploateze aceste gazele. Însă, în acelaşi timp, Statul se oferă, binevoitor, să plafoneze preţurile, sau să le subvenţioneze, cu bani din taxele încasate…tot de la noi. Iar noi rămânem la întrebarea de ce cresc preţurile.
Ne permitem oare să lăsăm aceste resurse minerale de miliarde de euro neexploatate sub Marea Neagră? Este Romania atât de bogată încât să importe gaze mai degrabă decât să le exploateze pe ale ei? La iarnă, când va fi frig, sau când vor veni facturile, ne vom gândi probabil cu jind la acele gaze”, susţine Cristian Popa.
În aceea ce priveşte preţurile gazelor şi electricităţii, Popa menţionează că acestea au explodat în Europa, şi nu numai, pe fondul unei cereri mari datorată revenirii consumului şi a ofertei reduse.
„Soluţia vehiculată de etatişti este plafonarea prin lege a preţurilor, deci ‘să rezolve Statul’, de parcă aşa vor apărea mai multe gaze şi mai multă electricitate din neant. Dar legile economiei funcţionează independent de legile date în Parlament.
Preţurile plafonate ar descuraja realizarea de investiţii în capacităţi de producţie, nicidecum invers, deci nu ar rezolva problema de bază, ar fi un calmant, care nu ar vindeca boala. Ce nu ne spun etatiştii este că, deşi ne uităm la Stat pentru soluţii, este foarte posibil chiar Statul să fi generat problemele din prima fază. Oare închiderea minelor şi a centralelor electrice pe cărbune nu a contribuit la actuala criză a preţurilor energetice în care ne aflăm? Oare introducerea sistemului de certificate CO2 nu a dus la creşterea costurilor, închiderea şi falimentarea unor centrale pe cărbune şi astfel la preţuri mai mari? Reducerea poluării şi înverzirea sistemului energetic este probabil necesară, însă ceva trebuie înlocuit cu altceva, doar eliminarea duce la penurie, eliminarea unei surse de energie trebuie să fie însoţită de dezvoltarea altora noi, şi asta folosind tot mecanisme competitive ale pieţei, căci altfel se ajunge la consecinţe neintenţionate, precum pene de curent sau preţuri uriaşe”, spune Cristian Popa, conform Agerpres.