Practica actuală a furnizorilor de gaze naturale de a trimite clienţilor oferte de contracte pentru perioada de după liberalizarea pieţei la un preţ similar cu cel din contractele anterioare este o golănie, în condiţiile în care preţul de achiziţie al gazelor de către furnizori va fi mult mai mic după liberalizare, a declarat, joi, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, la B1 TV.
„Ceea ce fac furnizorii în momentul de faţă – să trimită oferte (pentru perioada de după 1 iulie 2020, când se liberalizează piaţa gazelor naturale, n.r.), ‘semnaţi cu noi’, că vă ţinem preţul constant, eventual vi-l mai scădem cu un 1-2-3 lei, iar mi se pare o golănie, ca să-i spun tot aşa, pentru că nu poţi să vii în acest program de Gas Release în care tu (furnizorii de gaze, n.r.) nu cumperi gazul la 25 (de lei/MWh, n.r.), dar îl cumperi la 28, la 30 de lei, deci cu mult sub preţul cu care îl cumpărai, şi tu menţii preţul către clientul casnic sau către clientul industrial care îţi este captiv la acelaşi preţ. Ori acest lucru nu se poate întâmpla, acest lucru nu va rămâne aşa, o să am o întâlnire cu furnizorii să le explic că reducerea sau cel puţin parte din reducerea preţului la achiziţie să se regăsească în preţul consumatorului”, a afirmat Virgil Popescu.
Ministrul Energiei a susţinut că în ultimă instanţă Guvernul poate interveni pentru limitarea adaosurilor comerciale practicate de furnizorii de gaze naturale, pe baza Legii Concurenţei. El a subliniat că în prezent preţul gazelor naturale în hub-ul de la Baumgarten este foarte mic, de aproximativ 25 de lei per MW.