În timp ce la București USR mimează grija față de sectorul energetic românesc, la Strasbourg, săptămâna viitoare vor fi supuse la vot Directiva RED 3 regenerabile împreună cu două amendamente nefavorabile energiei hidro din România, iar cel mai activ susținător al acestora este Nicolae Ștefănuță (n.r. europarlamentar USR), a declarat ministrul Virgil Popescu, la dezbaterea moțiunii USR împotriva sa.
“Atât de dramatică este situația, încât am primit mesaje din partea reprezentanților în Parlamentul European al unei alte țări aliate, pentru a ne asigura că interesele meschine ale USR nu pun în pericol întreaga arhitectură energetică europeană. Deci, la Bruxelles aleșii pe listele USR sabotează pe față România! Haideți să vedem ce fac și în România”, a mai spus Popescu, citat de Financialintelligence.ro.
”Este același joc pe care l-au făcut mereu: au sabotat investițiile hidro din Valea Jiului, pentru că Dacian Cioloș avea nevoie de multe zone protejate, au sabotat Cariera Roșia pentru că era campanie internă în plină criză energetică și acum sabotează România pentru că se ceartă dl Cioloș cu dl Drulă. Trebuie să fii inconștient să sabotezi producția de cărbune în această iarnă”, a mai spus Popescu.