Programul Operațional Regional (POR) 2021-2027 pentru regiunea Nord-Est urmează să fie aprobat de către Comisia Europeană (CE) în octombrie sau noiembrie 2022 și vizează, în principal, investiții în zona eficienței energetice, a declarat Dorin Bâcu, expert în Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord Est.
”Programul 2021-2017 se va axa pe climă, pe proiecte de sustenabilitate și va susține dezvoltarea durabilă prin achizițiile publice verzi. Pe primul loc va fi eficiența energetică, care până acum nu a fost un criteriu esențial. De asemenea, segmentul de cercetare-dezvoltare-inovare va avea un loc important în acest program de finanțare, mai ales că domeniul energetic trebuie să joace un rol esențial, așa cum se întâmplă în țările dezvoltate”, a spus Bâcu, în cadrul conferinţei “Comunități sustenabile – Iași”, organizate de Energynomics și SmartiCity.
Prin POR 2021-2027 va fi disponibilă suma de 137 de milioane de euro pentru întreprinderile mari care deruleze proiecte de sustenabilitate și eficiență energetică.
De asemenea, suma de 275 de milioane de euro va fi alocată pentru proiecte care urmăresc reducerea emisiilor de CO2 și creștere eficienței energetice în sectorul rezidențial. Pentru proiectele de eficiență energetică a clădirilor publice va fi direcționată suma de 223 de milioane de euro, iar pentru renovarea fondului locativ a clădirilor rezidențiale va fi disponibilă suma de 37 de milioane de euro.
Obiectivul acestui program este reducerea cu consumului de energie cu minimum 60% în clădirile publice, respectiv scăderea cu 40% a consumului de energie în clădirile rezidențiale.
POR 2021-2027 pentru regiunea Nord-Est va cuprinde și finanțări pentru modernizarea instalații căldură și apă caldă, management energetic, transport ecologic, stații de încărcare cu electricitate a autobuselor, management al traficului, construirea unor piste de biciclete, iluminat public eficient, dezvoltarea unor sisteme de transport public nemotorizat și dezvoltarea transportului public de călători.
”Primele proiecte câștigătoare vor fi anunțate, în cel mai optimist scenariu, în vara anului 2023”, a mai spus Bâcu
Conferinţa “Comunități sustenabile – Iași” a fost organizată de Energynomics și SmartiCity cu sprijinul partenerilor ABB, Eaton Electric, Enel X, ENGIE Romania, Flash Lighting Services, Geminox, REI Grup.