Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Povestea Rafo ajunge la final: rafinăria va fi vândută pe bucăţi

Povestea Rafo ajunge la final: rafinăria va fi vândută pe bucăţi

8 august 2014
Consumatori
energynomics

Acţionarul majoritar al RAFO Oneşti, societatea eleveţiană cu capital rusesc Petrochemical Holding, supune Adunării Generale a Acţionarilor din 17 septembrie dizolvarea societăţii şi diminuarea de 10 ori a capitalului social. Într-o adresă înaintată Bursei, ruşii pun primul subiect pe ordinea de zi a AGA, „aprobarea măsurii prevăzute de Art. 153 alin (1) din Legea societăţilor nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la dizolvarea societăţii, ca urmare a prezentării de către Consiliul de Administraţie a raportului privind situaţia patrimonială a Societăţii prin care se constată diminuarea activului net la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social subscris”, citează economica.net. Cum ruşii deţin 96% din acţiunile RAFO, este de presupus că propunerea lor în AGA se va şi vota pozitiv.

În această situaţie, în 17 septembrie 2014, compania RAFO nu va mai exista. Nu înseamnă însă că ruşii nu pot vinde rafinăria unui posibil alt investitor interesat. De altfel, liderul sindical RAFO Ion Marian admite că la AGA de luna viitoare se tranşează definitiv soarta rafinăriei. „Ori se vine cu un plan concret de reorganizare şi dezvoltare, ori se trag obloanele. Altă variantă nu e”, spune acesta.

De asemenea, în AGA de luna viitoare se va decide şi diminuarea capitalului social de la 2,2 miliarde de lei, la 0,228 miliarde de lei.De fapt, rafinăria din Oneşti nu mai funcţionează din 2008, de când majoritatea angajaţilor au fost trimişi acasă, fiind păstraţi doar câţiva pentru conservarea instalaţiilor.

Soarta rafinăriei pare însă să se fi tranşat în ultimii doi ani. În acest interval RAFO a trecut la o lichidizare totală a activelor pe care le mai deţine. A vândut flota de vagoane şi locomotive, terenuri şi benzinăriile pe care le mai avea, pentru ca, în noiembrie 2013, să vândă rezerva de ţiţei de 42.000 de tone deţinută la Conpet şi care, prin lege, era necesară în cazul în care s-ar fi dorit reluarea activităţii. Din toate aceste vânzări, patronul RAFO ar fi strâns circa 40 de milioane de dolari, bani cu care, teoretic, s-ar fi putut reporni instalaţiile. Până acum însă, acest lucru nu s-a întâmplat, iar luna viitoare societatea se va şi dizolva.

„Rafo a cerut Conpet şi Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale predarea zestrei de ţiţei deţinută către cumpărătorul LukOil România. Motivaţia oferită a fost că au mare nevoie de lichidităţi. Fără această zestre, o rafinărie nu poate primi ţiţei pe conductă. Pe calea ferată este mult mai dificil şi mult mai scump, nu există rafinărie în România care să se bazeze pe aşa ceva. Dacă vor vrea vreodată să înceapă să primească din nou ţiţei pe conductă, vor trebui să-şi refacă această rezervă. Însă, nouă nu ne-au comunicat nimic în acest sens”, spunea Narcis Stoica, director general adjunct al Conpet.

RAFO a fost înfiinţată în 1956 cu scopul de a procesa ţiţeiul nesulfuros, fiind una din cele mai mari rafinării de la noi din ţară. Are o capacitate de rafinare de 3,5 milioane de tone pe an.

După repetate scandaluri şi privatizări îndoielnice, rafinăria a ajuns în mâinile ruşilor, în anul 2009.

Astfel, rafinăria Rafo a fost cumpărată, în anul 2009, de Petrochemical Holding – proprietatea fostului oligarh rus Iakov Goldovskiy care a deţinut colosul petrochimic Sibur până la venirea la putere a lui Vladimir Putin. Ulterior, Goldovskiy a fost arestat pentru şapte luni, după care a fost eliberat, a părăsit Rusia şi a înfiinţat Petrochemical Holding în Austria, companie aflată printre primele din Europa la producerea de PET-uri.

Sursa

economica.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *