Danubia NanoTech din Slovacia a fost desemnat de către juriu marele câștigător al competiției PowerUp! organizate de InnoEnergy, după o luptă strânsă cu rivalii săi pentru premiul principal. La eveniment au participat peste 300 de startup-uri din 24 de țări din Europa Centrală și de Est. Câștigătorul a primit un cec de 50.000 de euro, precum și posibilitatea de a se alătura prestigiosului accelerator de afaceri al InnoEnergy, Highway®. România s-a aflat printre cele 14 finaliste și a fost reprezentată de Green Spots, o soluție multi-funcțională pentru orașele inteligente – un încărcător solar și o platformă urbană.
Câștigătorul a prezentat o soluție pentru monitorizarea temperaturii aerului care folosește un senzor de temperatură format dintr-o peliculă extrem de subțire aplicată pe orice substrat care nu este metalic. Această tehnologie este valoroasă pentru bateriile EV și pentru stocarea de energie, prelungind durata de viață a bateriilor.
„Ne-am înscris în competiție pentru că am căutat un investitor inteligent precum InnoEnergy, care nu numai că oferă investiții financiare, dar ne sprijină și în dezvoltarea afacerii ajutându-ne să ne extindem rețeaua și să avem acces la acceleratorul de afaceri” – a declarat Patrik Krizansky, CEO al Danubia NanoTech. „Cu acest premiu, suntem foarte încântați să începem rafinarea produsului în funcție de nevoile clienților finali și să îl comercializăm”, a adăugat Krizansky.
Locul al doilea – și un premiu de 10.000 de euro – a fost acordat Atlant3D din Letonia, care a creat o imprimantă 3D versatilă pentru fabricarea micro și nano chipuri și a dezvoltat o soluție unică care poate accelera rapid producerea prototipurilor pentru echipamente și sisteme micro și nano reducând timpul și costurile curente la o fracțiune din cele actuale. Locul al treilea – și un premiu de 5.000 de euro – a fost preluat de V-Chiller din Ungaria, un dispozitiv revoluționar de răcire care poate răci băuturile conservate în doar un minut, folosind energie foarte puțină, cu impact minim asupra mediului prin intermediul unei metode de răcire prin vid, mediu frigorific prietenos.
Marea finală a acestei ediții a avut loc la Cracovia la Impact’19, unul dintre cele mai importante evenimente economice din regiunea ECE. Juriul și audiența au fost formate din investitori, reprezentanți ai industriei, experți în domeniul energiei ecologice și mass-media internațională. La competiție au participat 14 startup-uri, după ce au câștigat finalele țărilor respective, calificându-se astfel pentru etapa internațională. Participanții au reprezentat Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Serbia, Lituania, Letonia, Estonia, România, Bulgaria, Croația, Turcia și Grecia. România a fost reprezentată de Green Spots, o soluție multi-funcțională pentru orașele inteligente – un încărcător solar și o platformă urbană.
Juriul a fost format din Jakob Ruiter, CEO InnoEnergy Benelux și reprezentanți ai partenerilor PowerUp!: DTEK, RAFAKO, ZSE Energia și Enerjisa Enerji A.Ș.. A existat, de asemenea, un panel format din reprezentanți ai unor soluții de succes prezentate anterior de InnoEnergy, printre care HYGEN, Gradis și Skeleton Technologies.
InnoEnergy este sprijinit de EIT, un organism al Uniunii Europene.
Despre InnoEnergy
EIT InnoEnergy este motorul de inovație pentru energie durabilă în Europa.
Investim în inovație și susținem fiecare etapă a călătoriei – de la sala de clasă până la clientul final. Cu ajutorul rețelei noastre de parteneri am construit conexiuni în Europa, reunind inventatori și reprezentanți ai industriei, absolvenți și angajatori, cercetători și antreprenori, afaceri și piețe.
Lucrăm în trei domenii esențiale ale mixului de inovare:
- Educație pentru a contribui la crearea unei forțe de muncă informate și ambițioase care să înțeleagă cerințele durabilității și nevoile industriei.
- Proiecte de inovare pentru a reuni idei, inventatori și industria pentru a crea tehnologii atractive din punct de vedere comercial, care să ofere clienților rezultate reale.
- Servicii de creare a afacerilor pentru a sprijini întreprinzătorii și start-up-urile care fac posibilă extinderea ecosistemului energetic al Europei cu ofertele lor inovatoare.
Aducerea acestor discipline împreună maximizează impactul fiecăreia, accelerează dezvoltarea soluțiilor pregătite să intre pe piață și creează un mediu fertil în care să putem vinde rezultatele inovatoare ale muncii noastre.
InnoEnergy a fost înființată în 2010 și este susținută de Institutul European de Inovație și Tehnologie (EIT).