Cea mai mare companie de energie electrică din Grecia, Public Power Corp (PPC), a semnat un acord de exclusivitate cu compania italiană Enel pentru posibila achiziție a activelor acesteia din România, a anunțat miercuri PPC, transmite Reuters.
În timpul discuțiilor exclusive care vor avea loc până la sfârşitul lunii ianuarie a anului viitor, PPC va efectua un audit financiar al activelor, se arată într-un comunicat.
Odată ce auditul va fi finalizat, consiliul de administrație al PPC va decide dacă va depune o ofertă angajantă către Enel, a adăugat compania elenă, conform News.ro.
Enel a declarat luna trecută că plănuieşte vânzări de active în valoare de 21 de miliarde de euro (22,4 miliarde de dolari) pentru a-şi reduce datoriile, cea mai mare parte a planului urmând să fie realizată până la sfârşitul anului viitor.
”Am decis să ieşim din România pentru ca am ajuns într-un punct în care este dificil să mai obținem o creştere suplimentară în viitor. Am ‘saturat’ spațiul pentru investiții în rețele si am ajuns – mai mult sau mai puțin – într-o poziție pe segmentul de clienți şi de producție care nu mai oferă multe posibilități de creştere”, a declarat anterior Francesco Starace, CEO şi director general al Enel.