Președintele Comisiei Europene (CE) s-a întâlnit vineri cu premierii Moldovei și Republicii Moldova, iar întâlnirea a avut ca principal subiect interconectările strategice din domeniul energetic. La întâlnire a luat parte și Comisarul European pentru Energie, Günther Oettinger.
Președintele CE, Jose Manuel Barroso, a punctat pe marginea aceste întrevederi: „Este pentru prima dată când se organizează o întrevedere între Comisie, un guvern al unui stat membru UE și un guvern al unui stat care este un partener și un prieten apropiat și pe care îl așteptăm să se asocieze politic și integreze economic cu Uniunea Europeană.”
În timpul discuțiilor privind securitatea energetică și diversitatea surselor de aprovizionare pentru actorii politici din Uniune și din vecinătatea sa apropiată, au fost identificate două mari priorități pe termeni scurt. Prima dintre ele privește conectarea Moldovei la gazul transportat în UE.
Referindu-se la interconectarea Iași-Ungheni, președintele Barroso a afirmat:”Acest proiect reprezintă prima interconectare directă a Moldovei la piața de gaze a UE și este primul pas dintr-un proiect mai amplu care își propune să conecteze Chișinăul cu restul UE. Va crește abilitatea Moldovei de a-și diversifica sursele și rutele de aprovizionare cu energie.”
Înaltul oficial European a remarcat și necesitatea angrenării în reforme de piață și de cadru de reglementare, simultan cu dezvoltarea infrastructurii de transport și distribuție.
A doua prioritate identificată privește interconectarea rețelelor de energie electrică dintre cele două state vecine, mai precis dezvoltarea stației de la Vulcănești-Isaccea, care ar permite Moldovei să importe aproape jumătate din consumul său de electricitate din România.
CE și-a întărit angajamentul de a susține politic și financiar proiectele energetice destinate a aduce Moldova mai aproape de UE, inclusiv cele cu Ucraina care ar conecta rețelele ale celor două foste republici sovietice la rețeaua asociației europene a transportatorilor de electricitate (ENTSO-E).