Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că îşi depune mandatul, în urma protestelor de strada din seara zilei de 3 noiembrie. „Constat supărarea legitimă care există în cadrul societăţii”, a declarat Victor Ponta, cu referire la valul de emoţie şi revoltă populară în urma incediului de la clubul Colectiv, în urma căruia şi-au pierdut viaţa peste 30 de persoane, iar alte 100 sunt încă internate cu arsuri grave şi prognoze rezervate de însănătoşire.
Anunţul a venit iniţial din partea preşedintelui PSD Liviu Dragnea, care a afirmat că „nu se mai poate face politică rupt de societate”. Potrivit Mediafax, Liviu Dragnea a precizat că decizia premierului a fost luată ca urmare a faptului că partenerii de coaliţie nu au înţeles că trebuie să îşi asume responsabilitatea politică pentru evenimentele tragice, el sugerând astfel că vicepremierul Gabriel Oprea (liderul UNPR) şi primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, au refuzat să facă pasul înapoi.
În seara zilei de 3 octombrie, peste 25.000 de manifestanţi au cerut la Bucureşti demisia celor trei lideri politici şi administrativi consideraţi responsabili pentru corupţia şi proasta funcţionare a sistemului de prevenţie şi control împotriva incediilor care au condus la tragedia din 30 noiembrie.
Victor Ponta este şeful guvernului României din 7 mai 2012, cu susţinerea unei alianţe politice din care fac parte Partidul Social Democrat (PSD), Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) şi Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE).