Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, suportat parţial din fonduri externe nerambursabile, transmite Administraţia Prezidenţială.
Actul normativ are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 166/2022 prin care au fost adoptate o serie de măsuri pentru acordarea unui sprijin necesar populaţiei vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizază, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleţi şi alte materiale pentru încălzire.
Finanţarea acestor măsuri se va asigura din fonduri externe nerambursabile. Vor beneficia de acest sprijin persoanele ale căror venituri lunare realizate sunt de până la 2.000 lei.
Astfel, pentru un total al cheltuielilor lunare în valoare de 746,42 lei/lună, aferente consumurilor energetice pentru o locuinţă, se acordă un sprijin populaţiei în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 şi este acordat pe loc de consum/gospodărie, în două tranşe egale, de câte 700 lei, care se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 1 ianuarie 2023 – 30 iunie 2023, respectiv în luna septembrie 2023 pentru perioada 1 iulie 2023 – 31 decembrie 2023.
Sprijinul se acordă sub forma unui card de energie, tipărit şi distribuit de către Compania Naţională „Poşta Română” SA. Cardul de energie oferă dreptul beneficiarului să efectueze plăţi prin serviciul de mandat poştal asigurate de CN Poşta Română SA, pentru decontarea datoriilor curente şi/sau restante pe care acesta le are către furnizorii de energie.