Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Prețul benzinei a coborât la 52 de cenți pe litru în SUA

Prețul benzinei a coborât la 52 de cenți pe litru în SUA

15 ianuarie 2016
Consumatori
energynomics

Prețul mediu al benzinei în SUA a atins cel mai mic nivel din ultimii șapte ani, poziţionându-se la puțin peste 50 de cenți litrul, cel mai scăzut preţ înregistrat din martie 2009, scrie Agerpres. Potrivit Biroului de Recensământ din America, venitul mediu anual al unui cetăţean american a fost în 2014 de 53.700 de dolari.

Agenția americană de Informații în domeniul Energiei (EIA) a anunțat, joi, că prețul mediu al benzinei la pompă a coborât la începutul acestei săptămâni până la 1,996 dolari galonul (1 galon = 3,785 litri, n.r.).

Asociația Automobilelor din America (AAA) subliniază că în unele state care exploatează sau rafinează petrol prețul benzinei la pompă este chiar mai mic. Astfel, în Missouri sau Texas, litrul de benzină se cumpără cu sume cuprinse între 43 şi 45 de cenţi.

În România, benzina se cumpără cu sume cuprinse între 1,1 şi 1,3 dolari la un venit mediu anual de 7.700 de dolari.

Scăderea prețului benzinei vine ca urmare a scăderii accelerate a cotaţiilor ţiţeiului. În vara anului 2014, un baril de petrol se tranzacţiona cu 105 dolari în SUA, iar la începutul lunii ianuarie a coborât la 31 de dolari. (1 baril = 159 de litri).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *