Prețul combustibililor din România la pompă a scăzut, în trend cu diminuarea cotaților din această săptămână pentru țiței (8%) și a cotaților la benzină (9%), susține Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI). Astfel, cel mai mic preț conform platformei peco-online în București este de 8,06 lei litru (benzină), cu 0,59 lei/litru (7%) sub prețul din 30 iunie 2022, ca urmare a acțiunii Guvernului, dar și datorită deciziilor furnizorilor.
”La nivel European asistăm în ultima săptămână, deasemenea, la o scădere a prețului la benzină la niveul tuturor țărilor cu un procent mediu de circa 0,5%. Din analiza comportamentului benzinarilor români în raport cu cei europeni, putem constata că unii ditre aceștia au reacționat peste cei din alte țări europene, venind cu scăderi superioare ale prețului la pompă”, spune Dumitru Chisăliță.
Contractele futures pe țițeiul Brent s-au menținut în jurul valorii de 104 dolari pe baril și urmează să încheie săptămâna mai jos decat săptămâna trecută cu 8%, pe fondul îngrijorărilor legate de o recesiune globală care se așteaptă să afecteze cererea de energie, care au depășit problemele persistente din partea ofertei. Valoarea de referință internațională a scăzut cu peste 6% până acum în această săptămână, urmărind o scădere mai amplă a piețelor de mărfuri.
”Prețurile petrolului au fost în creștere de la inceputul anului cu aproximativ 35%, iar redresarea economică globală de după Pandemie a coincis cu perturbarea aprovizionării rusești din cauza conflictului din Ucraina. În cele mai recente evoluții, o rută cheie de export pentru petrolul kazah riscă să fie suspendată, ca urmare a unei decizii judecătorești din Rusia de închidere temporară a acesteia. Această conductă încă funcționează, decizia tribunalului rus nefiind încă sancționată la bursă. Astfel, închiderea conductei CPC probabil va aduce o nouă creștere a cotației țițeiului până la stabilizarea rutelor alternative de transport al țițeiului Kazah.
Totuși, IEA prefigurează continuarea tendiței de scădere a cotaților țițeiului sub nivelul de 100 $/barilul, respectiv o reducere estimată la 15 -17%.
”Această scădere a prețului țițeiului și menținerea măsurii guvernamentale și după cele 3 luni de aplicabilitate, ar trebui să ducă theoretic la o scădere a prețului benzinei la pompă sub 7 lei per litru de benzină. Din păcate această potențială scădere a cotaților țițeiului va fi parțial anulată în România de creșterea cursului valutar leu/dolar (creștere de 11% în ultimele 6 luni), de creșterea costurilor de rafinare, a creșterii de transport, asigurări și cel mai probabil de faptul că nu se vor prelungi măsurile administrative de reducere a prețului la benzină, astfel, speranța românilor se poate opri doar la scăderea prețului la benzină la sub 8 lei per litru”, a mai spus el.