Competiția dintre SUA și țările din Orientul Mijlociu a fost întotdeauna puternică. Cu toate acestea, atunci când SUA au început să folosească tehnici mai eficiente și mai rentabile de foraj (fracturarea hidraulică de exemplu), Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a intrat sub presiune crescută pentru a rămâne competitivă și a-și menține veniturile. Răspunsul a venit sub forma creșterii cotelor naționale de producție, care altfel ar menține echilibrul cerere-ofertă sub control. Rezultatul a fost că piața a devenit liberă și fără restricții de a stabili prețul barilului de petrol – supraoferta a condus la un declin masiv al costului petrolului, care nu a fost oprit de către trierea tradițională de pe piață. Cum niciuna dintre părți nu pare a fi dispusă să-și limiteze producția, este puțin probabil ca prețul barilului de petrol să-și revină prea curând.

O primă explicație pentru această predicție poate fi mediul socio-politic al țărilor OPEC. Din cei doisprezece membri, nicio țară nu se apropie de organizarea democratică a SUA – mai bine zis, multe nu dispun de un cadru politic stabil, un grup specific (Algeria, Irak, Libia, Nigeria, Venezuela) fiind etichetat ca “Fragile Five”. Deși această situație dificilă nu este neapărat reciproc exclusivă cu o dezvoltare economică sănătoasă pe termen lung, aceasta creează riscul sporit ca implicațiile politice să cântărească mai greu în agendele celor două țări. Dorința Arabiei Saudite de a-și dezvolta rapid economia prin producția de țiței cu orice preț s-a dovedit o greșeală strategică ce a dus la cel mai mare deficit bugetar din ultimii treizeci de ani. În plus, Iran este deosebit de dornic de a crește producția de petrol, după ce Statele Unite au ridicat embargoul asupra țării din Orientul Mijlociu. În contextul actual, din cauza posibilelor implicații politice negative și a costurilor ridicate cu închiderea sondelor de petrol, este puțin probabil ca țările OPEC să reducă producția de petrol. La fel, SUA nu par să fie pregătite să scadă producția și nici nu au un motiv pentru asta – costul explorării și exploatării petrolului este în scădere în același ritm ca și prețul petrolului.

Alți indicatori pentru faptul că prețul țițeiului nu va crește în mod semnificativ sunt instrumentele derivate având la bază petrolul. Un exemplu ar putea fi prețul petrolului pentru livrare viitoare – valoarea unui baril de țiței cu livrare cu 2020 este de numai 20 de dolari. Acest lucru este surprinzător, deoarece prețurile la petrol pentru livrare viitoare sunt de obicei mult mai stabile decât volatilele prețuri pentru livrare imediată și, de obicei, își mențin valoarea chiar și atunci când piața spot cade. Explicația cea mai rezonabilă pentru valoarea redusă a acestui derivat este faptul că este o reflectare a reținerii și fragilității generale a pieței. De asemenea, este un bun indicator al sentimentului, deoarece piața petrolului este una în care speculatorii pariază pe prețurile la termen și permit producătorilor și consumatorilor mari să-și acopere riscul pentru afacerile viitoare. În acest context, dacă investitorii sunt reticenți să investească în petrolul viitor, mai ieftin, este destul de puțin probabil ca cererea actuală de petrol să crească, ducând implicit prețul în sus. Dezinteresul și suprasaturația pieței pot fi, de asemenea, observate în agresivitatea opțiunilor put pe petrol – contracte care dau dreptul de a vinde petrolul la un anumit nivel în viitor – care apar la nivelul de 35 $ și chiar 30 $ pe baril pentru ți­țe­iul din SUA. Indicatorii sunt sumbri, și, fără îndoială, chiar mai gravi în contextul unei economii foarte fragile și al unui sistem de creditare precaut. Scăderea prețului țițeiului se petrece la cel mai prost moment posibil, atunci când economia abia și-a revenit din criza economică și când instituțiile naționale, supranaționale și internaționale impun reglementări mai aspre asupra instituțiilor monetare de tot felul. Aceste noi scheme de reglementare dictează în general o posibilitate mai mică a băncilor de a fi flexibile sau iertătoare față de clienții lor, inclusiv investitorii în petrol. Există două legături cauzale între investitori și bănci: fie investitorii au împrumutat deja bani și sunt obligați să-i ramburseze, fie au nevoie de fonduri pentru a-și moderniza/extinde instalațiile, într-un efort de a maximiza producția și a rămâne competitivi. În primul caz, realitatea este că băncile sunt mai puțin iertătoare și debitorii sunt sub presiune crescută pentru a plăti datoria – acest lucru, la rândul său, înseamnă că e mult mai probabil ca aceștia să-și mențină producția mare și prețul implicit scăzut, într-un efort de a crește veniturile și a-și acoperi datoriile restante. În al doilea rând, e mai puțin probabil ca investitorii sa contracteze noi împrumuturi – într-o industrie în care companiile au nevoie de cheltuieli de capital pentru a face bani, acest lucru poate fi extrem de dăunător. Din nou, acest lucru se traduce în creșterea presiunii pentru ca investitorii să-și mențină producția mare, având în vedere că nu își pot crește veniturile prin noi investiții.

Prețul în scădere al țițeiului a afectat, de asemenea, piața din România, în ceea ce privește investițiile și prețurile la combustibili. Pentru consumatori, benzina nu a suferit scăderea dorită a prețului – chiar dacă valoarea petrolului a scăzut cu aproape jumătate, prețul combustibilului a scăzut cu doar 8,5%. Acest lucru se datorează faptului că jumătate din prețul benzinei este reprezentat de accize stabilite de stat, care de fapt au crescut în ultimele luni. Totuşi, există acum perspective bune că anunţata eliminare a supraaccizei pe combustibil în viitorul apropiat (2017) ar putea contribui la transferarea mai clară în economie a ieftinirii petrolului pe pieţele internaţionale. Pentru moment, cursul de schimb leu – dolar american și politicile companiilor petroliere au împiedicat, de asemenea, diminuarea prețului benzinei.

Pentru companiile românești, prețurile scăzute ale petrolului s-au dovedit dăunătoare – în 2015 investițiile Petrom au scăzut cu 29%, de la 2,9 miliarde de lei în primul semestru al anului 2014, la 2,06 miliarde de lei în perioada similară a anului 2015. Produsele conexe au avut de asemenea de suferit din deprecierea prețului petrolului – Romgaz, o companie de stat, a anunțat că profiturile au scăzut cu 12% față de aceeași perioadă a anului trecut. Această scădere a cererii este mai degrabă surprinzătoare, în contextul unei creșteri economice de 4,3% în primul trimestru al acestui an. Cu toate acestea, au existat mai mulți factori externi și independenți care au contribuit, de asemenea, la scăderea interesului pentru gaze naturale: reglementările târzii pentru iarna 2015-2016, incertitudinea în ceea ce privește liberalizarea prețurilor în segmentul pieței reglementate și insolvența unor clienți importanți. Prețul scăzut al petrolului nu a fost singurul vinovat pentru această situație.

––––––––––––-

Articolul integral poate fi citit în numărul din septembrie 2015 al energynomics.ro Magazine.

Dacă vrei să primești gratuit numărul următor (decembrie 2015), în format tipărit, scrie-ne la adresa [email protected], pentru a te include în lista de distribuție.