O mică insulă din Grecia, situată între Rhodos și Kos, cu o populație de iarnă de 400 de locuitori însă plină de turiști în timpul verii va fi alimentată integral cu energie verde.
Astfel, când lamele turbinei eoliene de 800 de kilowați încep să producă energie, mica insulă grecească Tilos va deveni prima din Marea Mediterană care va funcționa exclusiv cu ajutorul regenerabilelor.
În această vară, tehnicienii efectuează testele finale pentru sistemul de regenerabile, care va fi complet funcțional la finalul acestui an, permițând insulei Tilos să ruleze exclusiv pe baterii de înaltă tehnologie reîncărcate de o turbină eoliană și un parc solar, potrivit AP.
UE intenționează să utilizeze proiectul ca un model pentru alte insule mici din întreaga Uniune Europeană care au o conexiune limitată la rețeaua de pe continent și a finanțat în mare parte proiectul, oferind 11 milioane de euro din costul total de 13,7 milioane de euro.
„Inovația acestui program și finanțarea acestuia au mers către baterii – stocarea energiei – asta este ceea ce este inovator”, a spus managerul de proiect Spyros Aliferis. „Energia produsă de turbinele eoliene și parcul fotovoltaic va fi stocată în baterii, astfel încât această energie să poată fi utilizată în rețea atunci când există cerere”.
Bateriile stochează energie în condiții prielnice din punct de vedere climatic, eliberând-o în perioadele de vârf și producție mai mică – cum ar fi noaptea și în sezonul turistic de vârf – pentru a menține rețeaua alimentată corect.
În prezent, Tilos își obține energia printr-un cablu subacvatic care circulă din Kos până la insula Nisiros și spre Tilos. Acest lucru creează un serviciu neregulat, cu întreruperi, care defectează în mod curent aparatura și a forțat multe companii să se bazeze pe generatoarele diesel.
Lipsită de faima altor insule grecești precum Mykonos sau Santorini, Tilos – unde se ajunge după o plimbare cu feribotul de 14 ore de pe continent – este un loc liniștit de vacanță cu o medie de 13.000 de vizitatori pe an. Este cunoscută ca o insulă verde, populară cu excursioniști și observatori de păsări, iar cea mai mare parte a insulei este acum rezervație naturală protejată.