###author###
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat majorarea preţului gigacaloriei pentru agenţii economici din Capitală cu 30%, anulând, practic subvenția pentru firme.
Astfel, preţul gigacaloriei pentru agenţii economici din Capitală va creşte de la 252,17 lei la 329,30 lei fără TVA, mai mult cu 30,58% pentru cei alimentaţi din centralele RADET.
”Practic, gigacaloria care era subvenționată, nu mai este, pentru firme, care o vor cumpăra la prețul de producție. Nu sunt mulți agenți economici care folosesc energia termică în producție, probabil firme din industria alimentară și materiale de construcții și prefabricate”, spune Cristian Pârvan, secretar general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
El ne-a oferit exemplul unui producător de materiale de construcții care a prevenit această majorare și și-a construit o centrală proprie în cogenerare.
”Va fi un șoc, însă nu foarte amplu, iar cei care s-au pregătit vor face față”, a mai spus Pârvan.
CGMB a anunțat însă și majorarea de la 212,95 lei la 296,49 lei, cu 39,22% în plus, a prețului firmelor alimentaţi din puncte termice proprii, potrivit Mediafax. Nu este însă clar cum va putea fi contorizată și taxată energia, și, prin urmare, cum poate fi implementată o astfel de măsură.
”Asta e o aberație, e ca și cum ai cere bani pe apa din puț, probabil e o inabilitate de comunicare”, a comentat Pârvan.
Tarifele vechi au provocat RADET o pierdere de 2,37 milioane lei
Noile tarife ar fi trebuit recalculate încă din luna februarie 2013, ca urmare a deciziilor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
„Neaprobarea acestor tarife a determinat pierderi financiare înregistrate de RADET Bucureşti, în perioada februarie – iulie 2013, în valoare de 10.505.928, 81 de lei (aproximativ 2,37 milioane de euro)„, s-a arătat în raportul de specialitate aferent proiectului CGMB.
Preţul local de facturare al energiei termice pentru agenţii economici se va aplica timp de un an, perioadă necesară pentru recuperarea pierderilor financiare ale RADET aferente perioadei februarie – iulie 2013, potrivit iniţiatorilor proiectului.
„RADET a început demersurile de ajustare a preţurilor de facturare imediat după majorarea preţului de către producătorii de energie termică, în principal ELCEN SA, dar acestea au fost întârziate din cauza corespondenţei purtate timp îndelungat cu autorităţile de reglementare„, au declarat, pentru Mediafax reprezentanţii Primăriei Capitalei, la începutul lunii noiembrie, atunci când proiectul a fost pus în dezbatere publică.
În ceea ce priveşte preţul gigacaloriei pentru populaţie, reprezentanţii municipalităţii au precizat că se doreşte ca energia termică să rămână la valoarea actuală, de 169,88 de lei, cu TVA, faţă de 320 de lei, preţ la care este achiziţionat agentul termic de la Electrocentrale Bucureşti (ELCEN). Astfel, în prezent, subvenţia acordată de Primăria Capitalei este de 46,9% la sută din costul gigacaloriei.