Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat un proiect de hotărâre pentru transferarea activelor și pasivelor RADET și ELCEN la Compania Municipală Energetica SA. Proiectul a fost adoptat cu 32 de voturi „pentru” și 7 abțineri.
Administratorul judiciar al RADET a solicitat printr-o adresă transmisă pe 11 mai 2018 aprobarea de principiu a transferului RADET către Compania Municipală Energetica București. De asemenea, pe 14 mai 2018 ELCEN a solicitat aprobarea de principiu a transferului afacerii ELCEN către Compania Municipală Energetică București
Astfel, planul de reorganizare prevede transferul tuturor activităților desfășurate de RADET, toate activele, inclusiv softurile, brevetele, stocurile, bazele de date, proiectele tehnice, contractele cu furnizorii și cele cu clienții, inclusiv cu salariații. De asemenea, vor fi transmise și creanțele și debitele din timpul procedurii împreună cu încasările și plățile curente, cu excepția creanțelor bugetare curente.
Procesele verbale ale Comitetelor Creditorilor RADET și ELCEN arată că ANAF și Ministerul Finanțelor, în calitate de creditori, sunt de acord cu transferul. În schimb, companiile creditoare, fie de stat, fie private, sunt reticente, potrivit HotNews.
La solicitarea energynomics.ro, administratorul special al ELCEN Claudiu Crețu a precizat că în cadrul procedurii de insolvență s-a realizat o evaluare a activelor ELCEN, iar aceasta a arătat faptul că “plata creanțelor se va face într-un procent foarte mare, dacă nu 100%, oricum, aproape de acest nivel”.
Potrivit raportului de evaluare al patrimoniului ELCEN, întocmit de către evaluatorul Veridio SRL la data de 21 martie 2018, creanța ELCEN asupra RADET a fost evaluată la 1 miliard de lei, față de o valoare nominală cuprinsă între 3,56 miliarde lei și 3,7 miliarde lei, se mai arată într-un document citat de HotNews.
Primăria Capitalei spune că planul de reorganizare a RADET trebuie modificat pentru a „asigura un vot pozitiv din partea creditorului majoritar ELCEN”, potrivit news.ro.
Municipalitatea explică urgența proiectului prin starea avansată a procedurii de insolvență. „Urgența rezidă din stadiul avansat al procedurii insolvenței, în cadrul căreia votul creditorilor asupra planului de reorganizare depus a fost suspendat de ELCEN la cererea comitetului său creditor, sens în care, având în vedere considerentele generale expuse, cele două entități trebuie să prezinte planuri de reorganizare compatibile și coordonate în cele două proceduri de insolvență RADET-ELCEN”, se arată în hotărâre.
Planul inițial al municipalității era transformarea RADET în societate pe acțiuni sub denumirea RADET SA, achiziționarea pachetului de acțiuni ELCEN de la Ministerul Energiei și fuziunea prin absorbție a ELCEN de către RADET. Claudiu Crețu a explicat pentru energynomics.ro că “varianta care prevedea cumpărarea de către Primărie de la Ministerul Energiei a acțiunilor producătorului de energie termică ELCEN și, ulterior, preluarea acestuia prin absorbție de către RADET, cere mai mult timp decât avem la dispoziție, atât din perspectiva nevoilor de investiții în sistemul de termoficare, cât și din perspectiva absorbției fondurilor europene, opțiune accesibilă doar unor companii care nu sunt în insolvență”.