Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Primăria București se împrumută 248 milioane de lei pentru RADET

Primăria București se împrumută 248 milioane de lei pentru RADET

17 noiembrie 2015
Consumatori
energynomics

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, luni, contractarea de la Ministerul Finanţelor Publice a unui împrumut de maximum 248 de milioane de lei, de achitat în 20 de ani cu o dobândă anuală de 3%, pentru finanţarea cheltuielilor curente pentru asigurarea căldurii în București în această iarnă, informează Mediafax.

„Menţionăm că prevederile exprese ale OUG 46/2015 art. 4 alin. 3 de asumare integrală a responsabilităţii utilizării împrumutului în scopul pentru care a fost contractat, trebuie corelate în interesul aplicării Hotărârii cu existenţa şi funcţionarea contului ESCROW unde municipiul Bucureşti este obligat să facă toate plăţile către RADET”, se arată în documentul aprobat de Consiliu.

Anterior, preşedintele Consiliului de Administraţie al RADET, Gabriel Dumitraşcu, declara: „(Împrumutul – n.r.) rezolvă 50% pentru că pentru a introduce suma în circuitul financiar va fi nevoie de o rectificare bugetară şi de aprobarea bugetului RADET pe 2015.”

Ministerul de Finanțe va comunica suma pe care o va împrumuta Primăriei la începutul lunii decembrie.

„Sper să fie de 248 de milioane. Am discutat cu RADET pentru a vedea exact de ce sumă au nevoie, dar vreau să ne aşezăm la discuţii pentru ca finalul acestei luni să avem bugetul RADET pe ordinea zi în şedinţa ordinară. Banii pe care-i solicităm vor ajunge la noi cu destinaţie „încălzire, sezonul de iarnă 2015-2016”, a spus primarul interimar al Bucureștiului, Ştefănel Dan Marin, citat de Mediafax.

„E mai scump (decât un împrumut de la o bancă – n.r.) dar atâta timp cât Guvernul ne-a dat posibilitatea să ne împrumutăm de la trezorerie prin Ministerul de Finanțe este singura variantă, nu că eu aş agreea din punct de vedere al dobânzii”, a mai spus Ştefănel Dan Marin.

„În acest moment nu ar trebui să mai accesăm nicun credit, este foarte important consumul de gaz pe care ni-l prezintă ELCEN. Nu cred că vor fi probleme până în luna martie”, a completat primarul interimar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *