Acasă » Termo » Primăria Capitalei împrumută încă 150 mil. lei, proiectele includ refacerea infrastructurii termice

Primăria Capitalei împrumută încă 150 mil. lei, proiectele includ refacerea infrastructurii termice

18 iulie 2023
Termo
energynomics

Alpha Bank, BCR, Libra și UniCredit au depus oferte pentru furnizarea către Primăria Municipiului București a unui împrumut de 150 milioane de lei, banii urmând să finanțeze mai multe investiții publice de interes local, printre care și modernizarea sistemului de termoficare al Capitalei.

„Principalul obiectiv al administrației publice locale îl reprezintă dezvoltarea Municipiului București. Astfel, atingerea obiectivelor de investiții menite să asigure Municipiului București imaginea de capitală europeană ocupă un loc prioritar. Rolul administrației publice locale este acela de a realiza obiective de investiții de interes local atât din resursele proprii, cât și din alte finanțări atrase, precum finanțări rambursabile de la instituții specializate”, se arată în caietul de sarcini al licitației, conform Profit.ro.

Banii vor fi utilizați pentru reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului București (șapte obiective însumând o lungime de traseu de 31,6 km) – 20 milioane de lei, amenajarea spațiului public urban Podul Calicilor – Ansamblu Urban Domnița Bălașa, Palatul de Justiție și parcaj subteran – 5 milioane de lei, realizare circuit pietonal turistic al orașului în zona Cheiul Dâmboviței Unirii – Izvor, Splaiul Independenței, Pod Unirii – Pod Izvor – 10 milioane de lei, realizare Pasaj Doamna Ghica – 31,5 milioane de lei, realizare penetrație Prelungirea Ghencea – Domnești și Supralărgire Bulevardul Ghencea între strada Brașov și Terminal Tramvai 41 – 20 milioane de lei, refacere și modernizare patinoar artificial Mihai Flamaropol și realizarea de spații adiacente necesare desfășurării activităților sportive și de agrement – 10 milioane de lei, modernizarea magistralor de termoficare aparținând SACET București, obiectiv 1 + obiectiv 5 – 9,17 km – 36,1 milioane de lei, modernizarea sistemului rutier și linii de tramvai Bulevardul Aerogării între Șos. București – Ploiești și Strada Alexandru Șerbănescu – 7,4 milioane de lei și realizare traseu prioritar pietonal și de bicicliști – 10 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *