La nivel de UAT-uri există un potențial enorm pentru instalarea de panouri fotovoltaice, atât pentru consum propriu, dar pentru livrarea în rețea, iar Primăria Piatra Neamț analizează mai multe proiecte privind producerea de energie prin instalarea de panouri fotovoltaice pe acoperișurile unor școli și pe un teren din vecinătatea orașului, a declarat Vlad Moscalu, administrator public în Primăria Piatra Neamț.
”Primăria Piatra-Neamț are cel puțin 15 școli cu o capacitate de instalare a unor panouri fotovoltaice de cel puțin 200kW pe unitate și o sală polivalentă de cel puțin 800 kW. Însumând-le, ajungem la peste 4 MW doar pe câteva tipuri de acoperișuri de care dispune UAT. Apoi, avem spațiile deschise, precum parcările publice, unde mai punem 3 MW. Dacă adăugăm și suprafețele de care dispune Consiliul Județean Neamț, deja se schimbă parametrii”, a afirmat Moscalu.
El a adăugat că, deși este greu de găsit la periferiile orașelor spații suficient de mari pentru proiecte fotovoltaice de mai dimensiuni, Primăria Piatra-Neamț a identificat un spațiu care se pretează unui parc fotovoltaic de 12 MW. ”Potențialul verde în orașe este enorm”, a mai spus Moscalu, în cadrul conferinţei “Comunități sustenabile – Iași”, organizate de Energynomics și SmartiCity.
Totodată, este vizibil un interes tot mai crescut pentru utilizarea pompelor de căldură, însă instalarea multor astfel de sisteme pune o presiune suplimentară pe rețelele de distribuție a energiei electrice, multe dintre ele fiind învechite și aflate la limită în privința capacității de preluare a energiei din surse adiacente.
El a adăugat că Primăria Piatra-Neamț are în vedere derularea și a altor tipuri de proiecte de eficiență energetică și digitalizare, precum instalarea unii sistem inteligent de management al traficului dotat cu semafoare inteligente, camere video pentru recunoașterea numerelor de înmatriculare și un sistem de iluminat public mai eficient. De asemenea, instituția prospectează construirea unui sistem de bike sharing cu peste 20 de stații de încărcare a bicicletelor electrice sau instalarea a 80 de stații de monitorizare a transportului public și a unor stații de încărcare pentru mașinile electrice.
Conferinţa “Comunități sustenabile – Iași” a fost organizată de Energynomics și SmartiCity cu sprijinul partenerilor ABB, Eaton Electric, Enel X, ENGIE Romania, Flash Lighting Services, Geminox, REI Grup.