Acasă » Interes general » Principalele rezultate ale proiectului european „ClimAct CEE – Zone cu Emisii Scăzute de carbon și reducerea poluării aerului” în România

Principalele rezultate ale proiectului european „ClimAct CEE – Zone cu Emisii Scăzute de carbon și reducerea poluării aerului” în România

17 octombrie 2024
ESG
energynomics

Proiectul ClimAct CEE cofinanțat prin Programul „European Climate Initiative (EUKI)” cu o durată de implementare de 2 ani, a avut ca scop principal să demonstreze eficacitatea integrării politicilor climatice cu politicile energetice, prin constituirea unor zone urbane decarbonizate în orașe din Bulgaria, Croația și România, vizând totodată și reducerea poluării aerului. Proiectul a propus un cadru de radiografiere climatică inspirat din metodologia Convenției Primarilor privind Clima și Energia utilizată pentru elaborarea Planurilor de Acțiune pentru Energie Durabilă și Climă (PAEDC), pentru a consolida politicile energetice, climatice și de calitate a aerului, la nivel local – un element cheie în procesul de transformare a cartierelor urbane în zone sustenabile, la nivelul Europei Centrale și de Est. Proiectul a urmărit reproducerea acestei abordări și în alte orașe europene, ca model pentru susținerea dezvoltării durabile a acestora și creșterea calității vieții pentru locuitori. În cadrul acestui proiect Agenția Locală a Energiei Alba – ALEA a avut calitatea de partener național.

Printre principalele rezultate ale proiectului se regăsesc:

  • Propunerea unei metodologii inovative de screening – Spre deosebire de conceptul LEZ (Low Emission Zone)  – a cărei constituire are ca principal obiectiv reducerea poluării aerului rezultată din transport, DLEZ (Decarbonised Low Emission Zone) include și obiectivul decarbonizării, care implică sectorul clădirilor și al altor facilități urbane din principalele sectoare municipale. Astfel o zonă DLEZ va avea atât un aer mai curat cât și emisii de CO2 reduse sau aproape zero, prin compensarea în interiorul conturului său a energiei consumate cu energia verde produsă din surse regenerabile, pe parcursul unui an. Proiectul ClimAct CEE oferă o metodologie replicabilă, demonstrând beneficiile unei abordări multisectoriale și evidențiind potențialul pentru o aplicare mai largă la nivel municipal.
  • Definirea DLEZ și inventarierea emisiilor de CO2 și a altor poluanți rezultați din consumul de energie in clădiri și transport, care să susțină obiectivele de decarbonizare asumate anterior de municipalitate pentru 2030 și 2050

Suprafața DLEZ selectată în municipiul Alba Iulia de cca 55 mii mp conține grupul de clădiri din zona Liceului Tehnologic Dorin Pavel și a cartierului de blocuri Anghel Saligny, accentul fiind pus pe continuarea lucrărilor de eficientizare energetică a clădirilor municipale și creșterea volumului de energie verde de la nivelul acestora prin instalarea de noi sisteme SRE. Zona aleasă este o zonă demonstrativă care arată că metodologia utilizată aici poate fi aplicată de către orice altă municipalitate din România. În acest scop cooperarea actorilor locali este crucială, constituirea unui grup de lucru fiind necesară pentru  a stabili conturul DLEZ și pentru coordonarea implementării politicilor și măsurilor de decarbonizare și calitate a aerului.

În cadrul proiectului, ALEA a evaluat, pe baza metodologiei de screening, inventarul de consum și producție de energie din zona DLEZ stabilită in Municipiul Alba Iulia. Un instrument de evaluare cantitativă a emisiilor din sectorul transport (oxizi de azot și particule în suspensie) pentru nivelul DLEZ a fost dezvoltat de ALEA, în cadrul acestuia fiind utilizate date din fluxurile de trafic de pe DN1, lungimile liniilor de transport public care intersectează DLEZ și alți indicatori.

Zona DLEZ „Dorin Pavel” din Alba Iulia

Pentru a atinge obiectivele vizate pentru anul 2030 la nivelul DLEZ „Dorin Pavel” din Alba Iulia, a fost propus un set de măsuri multisectorial de decarbonizare armonizate cu PAEDC Alba Iulia, set care include creșterea eficienței energetice a clădirilor, creșterea cu 50% a puterii instalate în panouri fotovoltaice la nivelul clădirilor municipale, măsuri ce vizează reducerea emisiilor de poluanți rezultați din trafic precum și măsuri adiționale cu impact în creșterea calității aerului.

Obiectivele pentru DLEZ „Dorin Pavel” din Alba Iulia pentru 2030 sunt:

  • Replicarea DLEZ – zone urbane decarbonizate cu emisii scăzute

Extinderea zonei DLEZ propuse la Alba Iulia ca parte a proiectului ClimAct CEE în alte zone ale municipiului Alba Iulia și chiar în alte municipii din regiune, este posibilă prin utilizarea aceleiași abordări metodologice care este o versiune fragmentată teritorial a unui Inventar de referință al emisiilor și o componentă de viziune/implementare inspirată de metodologia PAEDC (Plan de Acțiune pentru Energie Durabilă si Climă). Până în prezent conceptul DLEZ și metodologia aferentă implementării lui, au fost prezentate in vederea replicării la nivelul orașelor Tulcea și Târgu Mureș.

 

Webinar ClimAct CEE: Implementarea zonelor urbane decarbonizate și cu emisii reduse pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice la nivel municipal – 5 noiembrie 2024

 

Mai multe detalii despre proiect și implementarea acestuia se regăsesc aici sau la [email protected].

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *