Primul val de unități de producere a energiei din surse regenerabile din România a fost făcut ”după ureche”, fără know how și cu echipamente și tehnică importate, spune Răzvan Encică, Managing Director Phoenix Contact Romania, în cadrul conferinței „Noul val de regenerabile”, organizate de Energynomics.
”În România, în primul val, toată lumea a făcut după ureche, nu a existat un know how. Doar veneau camioanele din alte țări cu tehnică, echipamente și panouri solare și în România doar se săpau șanțuri”, a afirmat Encică.
El a adăugat că energia produsă de unitățile regenerabile este greu de anticipat, pentru că este variabilă și nu poate acoperi cererea tot timpul. În plus, centralele electrice regenerabile sunt în general capacități mici, distribuite în puncte numeroase. Encică a amintit și că producătorii de echipamente pentru această industrie se confruntă cu două crize, respectiv una logistică și una de resursă umană.
În prezentarea domniei sale, Răzvan Encică s-a referit succint și la o soluție optimizată de management al parcurilor solare prin care pot fi obținute costuri mai mici cu până la 40%. MAI MULTE AICI!
Phoenix Contact a fost fondată 1923 și are acum peste 20.000 de angajați în 11 fabrici. Compania este active în peste 100 țări, iar anul trecut a derulat afaceri de trei miliarde de euro.
În 2020, compania germană și-a creat o strategie pe 20 de ani sub egida Empowering the all electric society bazată pe trei piloni: electrificare, interconectare și automatizare.
DESCARCĂ PREZENTAREA LUI RĂZVAN ENCICĂ
„Acest lucru înseamnă ca energia produsă din surse primare regenerabile să fie disponibilă tuturor la preț un preț accesibil”, a mai spus Encică.
Conferința „Noul val de regenerabile” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri: ABB, BCR, Eaton Electric, EnergoBit, EnergoPower, Enevo Group, Phoenix Contact, Photomate, REI Group, Simtel, Volt, Wiren.