Oficialii industriei energiei regenerabile solicită includerea stocării de energie electrică alături de producție în schema dse eligibilitate permisă de mecanismul CfD, precum şi prioritizarea accesului la rețea pentru capacitățile de producere din surse regenerabile, fără limite de producție, scrie Financialintelligence.
România va lansa în curând prima sa licitație pentru o schemă de sprijin prin Contracte pentru Diferenţă, potrivit BERD. Proiectele de energie eoliană terestră și proiectele solare fotovoltaice (PV) cu o capacitate totală de 2.000 MW vor fi sprijinite printr-o schemă CfD cu o maturitate de 15 ani. Licitația va fi lansată în perioada următoare, ofertanții câștigători fiind așteptați să fie anunțați în noiembrie 2023. Potrivit BERD, schema bidirecțională CfD stimulează investițiile în energie regenerabilă, oferind stabilitate veniturilor dezvoltatorilor și consolidând integrarea în piață a surselor regenerabile. Licitațiile reprezintă prima rundă a unui plan multianual, care prevede atribuirea de CfDs pentru un total de 10 GW de capacitate de generare a energiei eoliene și solare PV până în 2030.
Funcționarea mecanismului CfD înseamnă o plată bidirecțională între două entități care va reprezenta diferența dintre prețul de exercitare și prețul de referință al pieței (media din Piața pentru Ziua Următoare) cu o durată maximă de 15 ani, astfel:
- Producătorul este plătit de contrapartea CfD (OPCOM) atunci când prețul de referință al pieței este sub prețul de exercitare
- Producătorul plătește contrapartea CfD atunci când prețul de referință al pieței este peste prețul de exercitare.
Producătorii care au contracte CfD sunt liberi să vândă electricitatea conform propriei lor strategii de tranzacționare pe piețele organizate sau prin PPA-uri.
Mecanismul CfD este finanțat prin Fondul pentru Modernizare și printr-o taxă plătită de consumatorii finali, colectată de furnizori (taxă implementată începând cu 1 ianuarie 2024).
Oficialii industriei energiei regenerabile cer ca prețul de exercitare maxim să fie stabilit într-un mod realist (să suporte întreruperile/ limitările, precum să țină cont și de direcția de evoluție a Pieței de Echilibrare), prin raportarea la specificitățile pieței locale – recomandarea este să nu fie mai mic de 120 Euro per MWh. Costul tehnologiei trebuie să fie principalul factor determinant al acestui preț de exercitare maxim, spun reprezentanţii industriei de energie regenerabilă.
Ei spun că, în ceea ce priveşte contractele pe diferenţă, este necesară includerea stocării de energie electrică alături de tehnologia de producţie ca fiind eligibilă, iar puterea instalată să fie mai mare de 20 MW (=> 5 MW).
Totodată, se propune să se respecte intervalele menționate în timpul evenimentului CfD de sondare a pieței: 10.000 –20.000 Euro per MW pentru garanția de participare la licitație şi 50.000 –100.000 Euro per MW pentru garanția de bună execuție.