Acasă » Regenerabile » Solar » Producătorii din regenerabile explorează ideea unui arbitraj internaţional

Producătorii din regenerabile explorează ideea unui arbitraj internaţional

26 februarie 2016
Solar
energynomics

De la sărbătoare, la înmormântare. Acesta este parcursul resimţit de investitorii în sectorul regenerabile în intervalul 2008-2016. De la entuziasmul generat de angajamentele României de a susţine dezvoltarea generării din resurse verzi s-a ajuns acum la perspectiva tot mai apropiată a insolvenţei pentru o mare parte din societăţile din sector. Companiile şi asociaţiile patronale constată că dialogul cu autorităţile nu duce nicăieri, iar singura opţiune pare a fi chemarea României în faţa unui tribunal internaţional de arbitraj pentru a obţine eventuale reparaţii financiare.

Modificările drastice ale schemei suport au început de la finalul lui 2014 şi au fost urmate de schimbări ale regimului de reglementare secundară, toate având ca efect reducerea substanţială a veniturilor pentru producătorii de energie din resurse eoliană şi solară. În prezent, piaţa de certificate verzi este blocată, cu volume de tranzacţionare apropiate de zero, şi înecată într-un exces de certificate imposibil de valorificat.

România s-a angajat la un sistem de cote obligatorii pentru certificate verzi

Investiţiile din regenerabile s-au bazat în egală măsură pe sistemul de cote obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care prevedea creşteri anuale, potrivit unui calendar ferm pe intervalul 2010 (8,3%) – 2020 (20%). Pentru a reduce presiunea pe factura consumatorilor, ANRE a stabilit cote mai mici de energie verde în anii din urmă, față de angajamente iniţiale.

Ca urmare, în piață a rămas şi s-a acumulat un surplus în creştere de certificate verzi pentru care nu există cumpărători. Pentru producătorii de energie, acest fenomen înseamnă venituri estimate la momentul investiţiei, dar neîncasate, ceea ce generează probleme în returnarea creditelor către bănci, dar şi în asigurarea resurselor financiare pentru activităţile curente. Cei mai afectați sunt producătorii mici și cei care nu au și alte activități în domeniu.

În plus, la presiunea marilor consumatori de electricitate, Guvernul a decis să excepteze parţial aproape 40 de companii de la plata de certificate verzi în anul 2015. În timp ce Ministerul Economiei milita pentru soluția aplicării retroactive, ANRE a susținut perspectiva care prevede aplicarea exceptării după data emiterii acordurilor, și nu de la 1 ianuarie 2015, cum lăsa să se înțeleagă textul legii primare.

România ia în calcul rate de rentabilitate nerealiste

Apelurile venite din partea asociaţiilor din sectorul regenerabile invocă situaţia disperată a celor mai mulţi producători, care se confruntă cu rate de rentabilitate apropiate de zero sau chiar negative. Totuşi, autorităţile se referă la profiturile raportate de unele companii, în principal din sectorul fotovoltaic. „Sunt câştiguri pe hârtie care nu se regăsesc în fluxurile financiare”, explică Martin Moise, prim-vicepreşedinte PATRES. Elementul principal de distorsiune provine din faptul că certificatele emise sunt impozitate în momentul acordării lor şi nu la momentul vânzării. „Practic, producătorilor li se atribuie un venit fictiv, care nu se materializează, dar se impozitează”, explică Moise.

Circa 700 de companii au investit în ultimii ani peste 7 miliarde de euro în unităţi de generare. Ca urmare, capacitățile de producere a energiei electrice din surse regenerabile au ajuns la o putere instalată totală de 5.142 de MW la finele anului 2015, potrivit datelor centralizate de Transelectrica. Astfel, în sistem existau parcuri eoliene cu o putere de 3.129 de MW, parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 1.325 de MW, microhidrocentrale de 585 de MW și proiecte pe bază de biomasă cu o putere cumulată de 103 MW.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *