Acasă » Petrol și Gaze » Explorare și producție » Producția autohtonă de țiței s-a micșorat cu 1,3% anul trecut

Producția autohtonă de țiței s-a micșorat cu 1,3% anul trecut

12 februarie 2016
Explorare și producție
energynomics

În 2015, România a produs cu 1,3% mai puțin țiței decât anul anterior, extracția atingând 3,73 milioane tone echivalent petrol (tep), anunță Institutul Național de Statistică (INS). Și producția de gaze naturale are un trend descendent, diminuându-se până la 8,56 milioane tep.

Totodată, România a importat cu 75% mai puține gaze anul trecut, echivalent a circa 162.000 tep. Ultima dată, importurile de gaze ale României au crescut în 2011, când au atins 2,54 milioane tep (+39% față de 2010). Importurile de produse petroliere au avansat cu 27,5%, la 2,69 milioane tep.

Producția de cărbune a crescut în 2015 cu 0,7%, la 4,67 milioane tep, iar importurile acestei materii prime energetice s-au majorat cu 4,7%, la 556.000 tep.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *