Romgaz a înregistrat în primul semestru al acestui an (S1) o producție totală de hidrocarburi de 16,12 milioane barili echivalent petrol (bep), cu 4,6% mai mare față de cea din perioada similară a anului trecut, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti.
Cantitatea de gaze naturale extrase, brut, a fost de 15,99 milioane bep (+4,3%), iar producția de condensat de 136.000 bep (plus 50,5%).
Gazele naturale din producția internă valorificate au totalizat aproape 2,245 miliarde mc, în scădere cu 4,5% comparativ cu primul semestru din 2023, conform Agerpres.
Producția de energie electrică s-a ridicat la 450,8 GWh (minus 9,4%).
În trimestrul al doilea al acestui an, producția de hidrocarburi a Romgaz a fost de 7,76 milioane bep. Cantitatea de gaze naturale extrase s-a cifrat la 7,69 milioane bep, iar producția de condensat la 75.000 bep. Producția de energie electrică a fost de 186,9 GWh.
Romgaz are ca principale segmente de activitate explorarea geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazeifere, producția de gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, furnizarea şi distribuția de gaze naturale, operații speciale şi servicii la sonde, producția şi furnizarea de energie electrică.
Acționarul majoritar al companiei este statul român, cu o participație la capitalul social de 70,0071%.
Începând cu data de 12 noiembrie 2013, acțiunile emise de SNGN Romgaz sunt tranzacționate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti. Totodată, acțiunile societății sunt suport pentru certificate globale de depozit (GDR-uri) emise de The Bank of New York Mellon, GDR-uri care se tranzacționează pe Bursa de Valori Londra.