Acasă » Petrol și Gaze » Producția de hidrocarburi Romgaz a crescut anul trecut cu 11,2%

Producția de hidrocarburi Romgaz a crescut anul trecut cu 11,2%

8 februarie 2022
Explorare și producție
energynomics

Romgaz a înregistrat anul trecut o producţie de hidrocarburi de 32,53 milioane barili echivalent petrol (bep), cu 11,2% mai mare faţă de cea raportată în 2020, conform datelor preliminare transmise Bursei de Valori Bucureşti.

Gazul metan extras, brut, a totalizat 32,33 milioane bep, iar producţia de condensat a fost de 202.000 bep. Cantitatea de gaz metan din producţia internă livrat către terţi s-a ridicat la 4,966 miliarde metri cubi (plus 12,7% comparativ cu anul precedent).

Producţia de energie electrică s-a cifrat la 640 GWh, potrivit Agerpres.

Cu o istorie de mai bine de 100 de ani, SNGN Romgaz are o vastă experienţă în domeniul explorării şi producţiei de gaze naturale, devenind unul dintre cei mai mari producători şi principal furnizor de gaze naturale din România. Acţionarul majoritar al companiei este Statul român, cu o participaţie la capitalul social de 70,0071%.

Începând cu data de 12 noiembrie 2013, acţiunile emise de Romgaz sunt tranzacţionate pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti. Totodată, acţiunile societăţii sunt suport pentru certificate globale de depozit (GDR-uri) emise de The Bank of New York Mellon, GDR-uri care se tranzacţionează pe Bursa de Valori Londra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *