Hidroelectrica a produs vineri dimineaţă peste 4.000 de MW, reprezentând un nou record din acest an, şi a acoperit peste jumătate din consumul naţional de electricitate, potrivit datelor privind starea sistemului energetic naţional în timp real, prezentate pe site-ul Transelectrica.
Vârful de producţie a fost atins la ora 9:30, când hidrocentralele produceau 4.050 MW şi acopereau 52% din consumul ţării, potrivit Agerpres.
Precedentul record de producţie din acest an al Hidroelectrica fusese 3.936 de MW, înregistrat pe 7 mai. Aceasta pe fondul hidraulicităţii specifice acestei perioade a anului, caracterizate de ploi şi viituri.
Hidroelectrica exploatează un număr de 208 centrale, cu o putere instalată totală de 6.116 MW.
Celelalte surse de producere a energiei vineri dimineaţă erau cărbunele – 26%, nuclear – 8,5%, hidro-carburi – 6,5%, fotovoltaic – 3,6%, eolian – 2,6% și biomasă – 0,7%.