Compania chineză Huawei oferă o serie de echipamente destinate producerii de energie electrice, inclusiv produse de digital power care vin să susțină acest nou val de energie regenerabilă, precum și soluții pentru încărcarea vehiculelor electrice.
”Avantajul produselor Huawei este că pot fi integrate în platforma de monitorizare, echipamentele pot fi urmărite în timp real și oferă mentenanță predictivă. Huawei oferă avantaje din punctul de vedere al dezvoltării produselor care pot eficientiza costurile energiei. Am fost într-o vizită recentă în China unde cred că peste 50% dintre mașini sunt electrice. Aș vrea să vedem asta și în România”, a declarat Mihai Popescu, Product Manager la Huawei, Managing Partner la REI Grup, în cadrul celei de-a noua ediții a Energy Strategy Summit, organizate de Energynomics.
Produsele companiei sunt împărțite în trei zone, respectiv utility scale sau parcuri industriale mari așa cum este de așteptat să vedem că se întâmplă și în România, comercial industrial (prosumatori) și zona de rezidențial.
Pentru clienții din prima zonă, Huawei pune la dispoziție un invertor de 300 kW, iar pentru zona de comercial-industrial are pe piață invertoare de la 12 la 100 kW integrabile în toate modelele de business. Pe partea de stocare a energiei, Huawei oferă soluții pe toate segmentele, de la rezidențial la large scale, precum și soluții de reîncărcare a bateriilor mașini electrice, stații modulare de 22 kW pentru sectorul rezidențial și module de încărcare fast charge pentru clienții industriali.
Compania a instalat în România un parc solar de 60 MWp în Călugăreni, județul Giurgiu, și unul dintre cele mai mari lume proiecte fotovoltaice din lume, de 1,2 MWp în nordul Chinei, care alimentează fabricile din sudul Chinei. Huawei este prezent în peste 170 de țări și are 190.000 de angajați, dintre care peste 80.000 în domeniul cercetării și fabricării de produse noi.
Energy Strategy Summit 2023 a fost organizat de Energynomics cu sprijinul ABB, ASTRASUN Solar, BCR, CEZ Romania, Eaton Electric, Electrica Furnizare, Electro Service RB, Elektra Renewable Support, EnergoBit, Enevo Group, E.ON, Finder, Huawei, MET România Energy, OMV Petrom, OX2 România, Phoenix Contact, Photomate, ProCredit Bank, REI Grup, Renomia Gallagher, Romgaz, Schneider Electric, Signify, Transelectrica, Taw Energy, Volt, WIKA, Wiren, Alexandrion Group, Aqua Carpatica, Klarmedia și Mobexpert.