Acasă » Petrol și Gaze » Profit net de 854 de milioane de lei pentru OMV Petrom în primul trimestru, investiții comparabile

Profit net de 854 de milioane de lei pentru OMV Petrom în primul trimestru, investiții comparabile

3 mai 2018
Consumatori
energynomics

OMV Petrom a anunțat că în primul trimestru al acestui an a obținut un profit net de 854 de milioane de lei, în creștere cu 38% față de primul trimestru din 2017. Rezultatul din exploatare a urcat la aproape un miliard de lei (958 de milioane de lei), cu o contribuție a segmentului Upstream de circa două treimi din total.

Segmentul de explorare și producție a beneficiat de prețuri în creștere la țiței și gaze naturale mai mari, care au contrabalansat declinul producției și efectele negative generate de evoluția cursurilor valutare, explică OMV Petrom.

Rezultatul din exploatare pe segmentul de distribuție a scăzut cu 13% față de primul trimestru din 2017, ca urmare a scăderii marjelor de rafinare cu aproximativ un dolar pe baril, parțial contrabalansată de vânzări mai mari în segmentul vânzărilor cu amănuntul.

Pe parcursul primul trimestru, OMV Petrom am investit 843 de milioane de lei, în creștere cu 139% față de anul anterior. “Creșterea investițiilor a fost determinată în principal de intensificarea activității de foraj și de pregătirile legate de revizia generală planificată a rafinăriei”, se arată în raportul companiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *