Profitul realizat de Fondul Proprietatea în primele nouă luni ale anului 2022 a fost de 3.510,2 milioane lei comparativ cu 3.097,7 milioane lei pentru perioada similară din 2021, în creștere cu 13,3%. Cea mai mare contribuție la profitul înregistrat în primele nouă luni ale anului 2022 au avut-o câștigul net din participații la valoarea justă prin profit sau pierdere în valoare de 2.565,8 milioane lei (generat în principal de actualizarea evaluării Hidroelectrica SA) și venitul brut din dividende de la companiile din portofoliu în valoare de 934,9 milioane lei.
În cel de-al treilea trimestru al anului 2022, VAN pe acțiune a înregistrat o scădere totală de 3,2% comparativ cu sfârșitul trimestrului al doilea, în principal ca urmare a actualizării evaluărilor companiilor nelistate din portofoliu (impact în VAN de 602,8 milioane Lei comparativ cu 30 iunie 2022), aceasta fiind parțial compensată de efectul celui de-al treisprezecelea program de răscumpărare desfășurat de Fond în cursul perioadei.
În ceea ce privește obiectivele de performanță, la 30 septembrie 2022, VAN ajustată pe acțiune a fost cu 25,5% mai mare decât VAN pe acțiune la 31 decembrie 2021, de 2,2624 lei.
În perioada 1 ianuarie 2022 – 30 septembrie 2022, discountul față de VAN a fost mai mic de 15% în 81 din zilele de tranzacționare (42,9% din perioadă) iar pentru restul de 108 zile acesta a fost mai mare de 15% (57,1% din perioadă).
Creșterea netă a participațiilor de 2.546,9 milioane lei în primele nouă luni ale anului 2022 s-a datorat în principal creșterii valorii Hidroelectrica SA (creștere de 3.074,6 milioane lei), compensată parțial de scăderea valorii deținerilor din portofoliu aferente OMV Petrom SA (133,5 milioane lei), Engie România SA (123,2 milioane lei) și companiilor E- Distribuție (275,6 milioane lei).
Veniturile brute din dividende pentru perioada de nouă luni încheiată la 30 septembrie 2022 includ veniturile din dividende înregistrate de la companiile din portofoliul Fondului, cele mai importante sume fiind aferente Hidroelectrica SA (764,0 milioane lei) și OMV Petrom SA (133,6 milioane lei).
Activele lichide au scăzut cu 27,3% în perioada de nouă luni încheiată la 30 septembrie 2022. Cele mai semnificative ieșiri de lichidități sunt aferente dividendelor plătite, nete de impozitul reținut la sursă (1.069,3 milioane lei) și sumelor plătite pentru achiziționarea de acțiuni proprii (1.037,6 milioane lei), compensate parțial de dividendele nete primite (928,2 milioane lei).