Gazprom Neft a anunțat o creștere a profitului de aproximativ 49% și afirmă că se așteaptă ca producția proprie să crească cu 2% în 2019, a declarat prim-vicepreședintele executiv Vadim Yakovlev.
El a spus că prognoza include reducerile globale ale producției de petrol pentru prima jumătate a anului.
Gazprom Neft a raportat joi o majorare de 48,7 la sută a profitului net pe anul 2018, la 376,7 miliarde de ruble (5,8 miliarde dolari), susținut de creșterea prețurilor și a producției, potrivit Reuters.
Producția a crescut cu 3,5% în 2018, până la 688,4 milioane de barili echivalent petrol, sau 92,88 milioane de tone.
El a reiterat un obiectiv de producție de hidrocarburi de 100 de milioane tep până în 2020 și se așteaptă ca prețul petrolului să fie de aproximativ 60 de dolari pe baril până în 2030, în scenariul de bază.
Gazprom Neft a raportat o majorare a EBITDA de 45,1% în 2018, la 799,5 miliarde de ruble.
Venitul net a crescut cu 28,7%, ajungând la 2,49 trilioane ruble.