Acasă » Petrol și Gaze » Profitul Gazprom scade, în pofida creșterii vânzărilor din Europa

Profitul Gazprom scade, în pofida creșterii vânzărilor din Europa

energynomics

Gazprom, cel mai mare producător rus de gaze, a înregistrat o scădere a profitului cu peste 80% în al doilea trimestru al anului 2017, în pofida faptului că exporturile către Europa continuă să crească. Gigantul energetic de stat a raportat venituri nete de 47,9 miliarde de ruble (632 milioane lire sterline, 683 milioane euro), comparativ cu 244,9 miliarde pentru aceeași perioadă a anului precedent, după ce schimburile valutare au demonstrat o pierdere masivă din reevaluarea datoriei sale externe.

Aproximativ 78% din datoria Gazprom este exprimată în euro și în dolari, iar între aprilie și iunie rubla s-a depreciat față de cele două valute, inversând tendința din trimestrul anterior.

Această cifră contrabalansează câștigurile din vânzări realizate în perioada trimestrului secund, când Gazprom a înregistrat venituri de 1,3 miliarde de lire sterline, de la 1,3 miliarde de lire sterline față de anul precedent, potrivit The Telegraph.

Grupul a declarat că vânzările de gaze către Europa și țările vecine au însumat 587 miliarde ruble în această perioadă au avansat față de cifra de 583 de miliarde anterioară, în timp ce vânzările de țiței și gaze condensate în regiune au crescut la 134 miliarde ruble, de la 91 miliarde ruble.

Cei mai mari clienții europeni ai Gazprom sunt Germania și Olanda și, deși Marea Britanie nu importă direct gaze din Rusia, atât Germania, cât și Țările de Jos sunt strâns legate de rețeaua de gaze din Marea Britanie prin două conducte majore.

Raportarea creșetrii cererii de gaze a celui de-al doilea trimestru urmează rezultate similare anterioare pentru primele trei luni ale anului 2017, în care Gazprom a raportat o creștere a apetitului pentru gaz în Europa și în fosta Uniune Sovietică.

Gazprom furnizează în prezent circa o treime din gazul UE, iar cererea a continuat să se amplifice, în condițiile în care generatoarele de electricitate folosesc din ce în ce mai multe gaze, iar prețurile au scăzut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *