Acasă » Electricitate » Profitul Hidroelectrica s-a majorat cu 46% în S1, pe fondul creșterii veniturilor cu 42%

Profitul Hidroelectrica s-a majorat cu 46% în S1, pe fondul creșterii veniturilor cu 42%

18 august 2023
Electricitate
energynomics

Hidroelectrica, principalul producător de energie electrică din Romania şi una din cele mai profitabile companii de stat, a raportat în primul semestru al anului un profit net de 3,946 miliarde lei, în creştere cu 46% față de perioada similară a anului trecut. Veniturile s-au majorat cu 42% în primele şase luni, la 6,97 miliarde lei.

Directoratul Hidroelectrica a aprobat pe 16 august rezultatele operaționale şi financiare ale companiei pe primele şase luni ale anului curent.

”Astfel, pe semestrul I 2023, societatea a obținut venituri de 6,977 miliarde lei şi un profit net de 3,95 miliarde de lei, în creştere cu 46% față de perioada similară a anului trecut. De asemenea, rezultatul pe acțiune este în creştere cu 46%, de la 6,01 la 8,80 lei pe acțiune”, anunță compania, potrivit News.ro.

Energia produsă şi vândută (netă) a crescut cu 45% ( 10.625 GWh) în perioada de şase luni încheiată la 30 iunie 2023 de la 7.347 GWh în perioada similară anterioară. Această creştere a fost datorată în principal hidraulicității ridicate înregistrate în semestrul I 2023 dar şi datorită efectului de bază ca urmare a secetei ce a caracterizat semestrul I al anului 2022.

”Avem un an foarte bun din perspectiva disponibilității resurselor de apă, fapt ce ne-a permis să producem 10,915 TWh, ceea ce înseamnă că am livrat în sistemul energetic national cu 45% mai multă electricitate comparativ cu prima jumătate a anului 2022. De asemenea, în rezultatele financiare ale companiei se reflectă creşterea impresionantă a portofoliului de furnizare şi – implicit, valorificarea unui procent în creştere al producției către clientul final. Rezultatele obținute ne îndeamnă să ne continuăm drumul cu şi mai multă motivație, cu mai multă transparență, cu responsabilitate maximă față de obiectivele asumate. Suntem hotărâți să demonstrăm că încrederea care ne-a fost acordată de investitori în cadrul IPO-ului recent finalizat, dar şi de actionariat de-a lungul timpului, este pe deplin meritată”, a declarat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica.

Compania are circa 3.500 de angajați.

Performanța companiei este realizată cu menținerea unei marje operaționale de 65%, în linie cu perioada similară a anului 2022. În ceea ce priveşte marja netă a profitului, aceasta se situează la 57%, şi este în creştere – cu 3 procente, față de primul semenstru al anului trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *