Profitul net înregistrat de grupul Lukoil în trimestrul trei a scăzut cu 62%, până la 623 de milioane de dolari, ca urmare a scăderii semnificative a preţului ţiţeiului dar şi a lucrărilor de explorare din România, transmite Bloomberg, scrie Bursa.
Veniturile holdingului petrolier rus au scăzut în același interval cu 40%, până la 23,4 miliarde de dolari chiar dacă producţia de petrol şi gaze a crescut cu 1,1% până la o medie de 2,3 milioane barili pe zi.
După ce a înregistrat costuri de 371 de milioane de dolari de pe urma unui proiect de explorare în România, dintre care 127 de milioane de dolari doar în trimestrul trei al acestui an, firma rusă a declarat că va propune Exxon Mobil să dezvolte împreună blocurile petrolifere amplasate în sectorul românesc al Mării Negre concesionate în 2011 de un consorțiu condus de Lukoil Overseas, mai scrie Bloomberg.
În octombrie, Lukoil, PanAtlantic şi Romgaz au anunţat că au descoperit pe platforma continentală a României un zăcământ de gaze care ar putea avea rezerve de peste 30 de miliarde de metri cubi.