Acasă » Petrol și Gaze » Profitul net al Transgaz a scăzut cu peste 30% în primele 9 luni

Profitul net al Transgaz a scăzut cu peste 30% în primele 9 luni

15 noiembrie 2018
Petrol și Gaze
energynomics

Societatea Naţională de Transport al Gazelor Naturale – Transgaz a înregistrat în primele 9 luni ale acestui an un profit net de 299,282 milioane lei, în scădere cu 31% faţă de cel din perioada similară din 2017, conform datelor remis miercuri Bursei de Valori Bucureşti. Profitul brut a fost mai mic cu 32% (167,228 milioane lei), cifrându-se la 356,513 milioane lei.

Veniturile din transportul intern au fost de 828,181 milioane lei (minus 17,1 milioane lei), iar cele din transportul internaţional de 238,8 milioane lei (minus 13,439 milioane lei), din cauza variaţiilor cursurilor valutare la monedele de derulare a contractelor (pentru T2 şi T3) şi aplicării prevederilor Ordinului ANRE nr. 34/19 iulie 2016 (pentru T1), potrivit Agerpres.

Veniturile din activitatea de echilibrare au înregistrat o creştere de 26,538 milioane lei pe seama următorilor factori: cantitate mai mare cu 89.288 MWh, cu influenţă favorabilă de 7,042 milioane lei; preţ de tranzacţionare mai mare cu 15,48 lei/MWh, cu o influenţă pozitivă de 19,496 milioane lei.

Cheltuielile pentru investiţii realizate la 30 septembrie 2018 au fost de 168,624 milioane lei, din care 3,95 milioane lei reprezintă instalaţii de racordare la Sistemul Naţional de Transport. În perioada analizată au fost puse în funcţiune investiţii în valoare de 25,769 milioane lei.

La 30 septembrie 2018, volumul creanţelor restante a fost de 309,144 milioane lei, cu 2,227 milioane lei mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (306,917 milioane lei). Societatea nu înregistra plăţi restante.

În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2018, Transgaz a vărsat la bugetul de stat suma de 388,868 milioane lei, din care: taxa pe valoarea adăugată – 129,227 milioane lei; redevenţa petrolieră – 121,121 milioane lei; impozitul pe profit – 64,595 milioane lei; impozitul pe monopolul natural – 44,351 milioane lei; impozitul pe venituri din salarii – 21,35 milioane lei; impozitul pe dividende – 6,35 milioane lei; accizele – 1,874 milioane lei. De asemenea, a fost achitată bugetelor locale, fondurilor speciale şi asigurărilor sociale suma de 121,548 milioane lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *