Acasă » Electricitate » Nuclear » Profitul Nuclearelectrica se mărește cu 11% în primul trimestru

Profitul Nuclearelectrica se mărește cu 11% în primul trimestru

15 mai 2015
Electricitate
Bogdan Tudorache

Nuclearelectrica a încheiat primul trimestru al acestui an cu un profit net de 35,435 milioane de lei, cu 11% mai mare faţă de cel din perioada similară a anului trecut, conform informaţiilor financiare remise joi Bursei de Valori Bucureşti.

EBITDA (profitul înainte de dobânzi, impozitare, depreciere şi amortizare) a crescut cu 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, la 160,265 milioane de lei, conform Agerpres şi economica.net.

Veniturile societăţii au totalizat 468,79 milioane de lei, în timp ce în primele trei luni ale anului trecut nivelul înregistrat a fost de 461,532 milioane de lei. Cheltuielile de exploatare au fost, în perioada ianuarie-martie 2015, de 442,207 milioane de lei.

Producţia de energie s-a ridicat în perioada menţionată la 2.762 GWh. Principalele domenii de activitate ale Nuclearelectrica se axează pe producerea de energie electrică, termică şi de combustibil nuclear.

Nuclearelectrica are două sucursale, fără personalitate juridică: Sucursala CNE Cernavodă, care exploatează Unităţile 1 şi 2 de la CNE Cernavodă şi serviciile auxiliare, şi Sucursala FCN Piteşti, fabrica de combustibil nuclear.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *