Profitul net atribuibil acționarilor OMV Petrom S.A. în urma activității din primul semestru al acestui an a fost de 4,64 miliarde de lei (față de 0,98 în S1), pe fondul creșterii vânzărilor cu 153%, până la 25,58 miliarde de lei. Cifrele reflectă mediul de piață fără precedent din primele 6 luni ale acestui an, în contextul conflictului Rusia-Ucraina, caracterizat de prețuri internaționale și regionale „ridicate și volatile”, precum și de “dificultăți de aprovizionare”, potrivit companiei.
“Contribuția la bugetul de stat a fost la un nivel record, de circa 10 miliarde de lei. Aceasta include taxe de circa 9 miliarde de lei, cu aproape 80% mai mari decât în primele 6 luni din 2021 și dividende cumulate aferente anului 2021 de aproape 1 miliard de lei, o creștere mai mult decât dublă”, a precizat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
Investițiile au însumat 1,38 miliarde lei, cu 15% mai mari față de S1 2021 și au fost direcționate în principal către segmentul de Explorare și Producție (1,02 miliarde de lei).
Pentru 2022, OMV Petrom preconizează că prețul mediu al țițeiului Brent va fi peste 100 de dolari pe baril, iar cererea de produse petroliere în comerțul cu amănuntul se va menține relativ stabilă, în vreme ce cererea pentru gaze naturale și electricitate va fi mai mică decât în 2021.
Vânzările totale de produse rafinate au fost cu 6% mai mari față de prima jumătate a lui 2021, pe fondul unei creșteri solide pe piața cu amănuntul în primul trimestru și al unei încetiniri a creșterii cererii, în al doilea trimestru. Volumul vânzărilor totale de produse rafinate exceptând vânzările cu amănuntul a crescut cu 7%, urmare a redresării parțiale a activității din aviație, cât și a creșterii vânzărilor pe piața locală.