Profitul net realizat de OMV Petrom în primul trimestru a ajuns la 288 de milioane de lei, cu 17% mai puțin decât rezultatul înregistrat în aceeași perioadă de referință a anului trecut, potrivit rezultatelor financiare comunicate neauditate. Între ianuarie și martie, OMV Petrom a făcut vânzări de aproape 3,56 miliarde de lei (-17%).
Rezultatul operaţional EBIT s-a ridicat la 343 de milioane de lei (-31%) în perioada analizată și profitul pe acţiune pentru primul trimestru a scăzut cu 17%. Investiţiile realizate de OMV Petrom în acest prim trimestru au însumat 769 de milioane de lei, fiind mai mici cu 28% faţă de intervalul similar din anul trecut. Personalul companiei s-a redus cu 6%, la aproape 15.680 de angajați.
“În primele trei luni din 2016, rezultatele financiare ale Grupului au fost afectate de scăderea abruptă a preţului ţiţeiului. Ca răspuns, am continuat să implementăm măsuri de reducere a costurilor de operare şi a cheltuielilor de capital. Investiţiile au fost prioritizate în funcţie de potenţialul de a genera valoare pe termen lung, reducându-se cu aproximativ 28% comparativ cu T1/15. În mod firesc, acest lucru a impactat producţia totală de hidrocarburi din Upstream. Cu toate acestea, beneficiind de modelul nostru de afaceri integrat, rezultatul negativ din Upstream pentru T1/16 a fost mai mult decât compensat de contribuţia pozitivă atât a Downstream Oil, cât şi a Downstream Gas.
Segmentul Downstream Oil a beneficiat de cererea crescută de produse petroliere rafinate şi de costul mai mic cu ţiţeiul consumat, în timp ce segmentul Downstream Gas s-a confruntat, în continuare, cu un mediu de piaţă dificil, atât în activitatea de gaze, cât şi în cea de electricitate. Luând în considerare persistenţa unui mediu cu preţuri scăzute, vom continua să ne ajustăm nivelul de activitate, menţinând, totodată, o poziţie financiară solidă şi protejând fluxul de numerar extins. În acest context, un cadru fiscal şi de reglementare stabil, predictibil şi favorabil investiţiilor este cu atât mai important pentru a putea continua investiţiile, atât în vederea gestionarii declinului natural, cât şi pentru dezvoltările ulterioare onshore şi offshore”, a declarat directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, citată într-un comunicat al companiei petroliere.