Acasă » Electricitate » Profitul operațional al Electrica crește cu 3%

Profitul operațional al Electrica crește cu 3%

13 martie 2017
Distribuţie
energynomics

Grupul Electrica a înregistrat în anul 2016 un profit operaţional de 586 milioane lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 3% față de  anul 2015, conform unui comunicat remis energynomics.ro.

Veniturile operaționale totale ale Grupului Electrica în anul 2016, în suma de 5.761 milioane lei, au crescut cu 47 milioane lei comparativ cu 2015. ”Această creștere a veniturilor se datorează, în principal, câștigului rezultat în urma deconsolidarii Servicii Energetice Moldova, ca urmare a măsurilor de restructurare a activităților neprofitabile din cadrul grupului”, se arată în comunicat.

Pe segmentul de furnizare, veniturile nete  s-au diminuat cu 2,7%, ca efect al scăderii cu 4,7% a preţului mediu de vânzare. În ceea ce priveşte segmentul de distribuţie, chiar și pe fondul creşterii cu 2,6% a cantităţilor distribuite, veniturile s-au diminuat cu 4,4%, în condițiile scăderii tarifelor medii pentru cei trei operatori din cadrul grupului.

Costul cu achiziția de energie electrică a reprezentat principalul cost la nivel de grup, reprezentând 49,9%, în 2016, și 49,4%, în 2015, din venituri. Cheltuiala cu achiziția de energie electrică la nivel de grup a crescut cu 37 milioane lei sau 1,4%, la 2.756 milioane lei în 2016, de la 2.719 milioane lei în 2015. Majorarea este rezultată, în principal, din creșterea cantităților furnizate, respectiv distribuite. În același interval, cheltuielile cu salariile și beneficiile angajaților au scăzut cu 9 milioane lei sau 1,3%, la 654 milioane lei, ca urmare a măsurilor de optimizare a activităților Grupului.

Conform Situațiilor Financiare consolidate auditate, întocmite în conformitate cu standardele contabile internaționale (IFRS-UE), în anul 2016 Grupul Electrica a obținut un profit net consolidat de 469 milioane lei, în scădere cu 13 milioane lei, respectiv cu 2,8%, faţă de aceeași perioadă a anului trecut.

Consiliul de Administrație al Electrica S.A. a anunțat totodată că a avizat și a înaintat spre aprobarea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din data de 27 aprilie 2017 propunerea de a distribui un dividend brut în valoare de 0,7415 lei pe acțiune pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2016. Valoarea totală brută a dividendelor este de 251,4 milioane lei, reprezentând un procent de 100% din profitul net distribuibil stabilit pe baza situatiilor financiare anuale individuale ale Electrica SA (70,5% din profitul net consolidat al Grupului atribuibil acționarilor Electrica S.A).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *