Profitul Transelectrica a înregistrat o creștere de 28% în 2019, la 104,4 milioane lei, potrivit raportului financiar preliminar. Compania a realizat venituri din serviciul de transport de 1,08 miliarde lei, în 2019, față de 1,07 miliarde, în 2018. Anul 2019 a fost unul dificil, caracterizat de costuri mari cu operarea sistemului de transport, în special costurile cu procurarea energiei electrice pentru compensarea pierderilor tehnice din rețea, susține raportul companiei.
În anul 2019 Compania a realizat un profit de exploatare în creștere cu 25% față de anul 2018 pe fondul diminuării cu 13% a costurilor totale operaționale (inclusiv amortizarea) compensând scăderea cu 12% a veniturilor operaționale, conform financialintelligence.ro.
Veniturile din transport și alte activități pe piață de energie au înregistrat o creștere (+1%) pe fondul avansului tarifului mediu de transport realizat (+2%) practicat în 2019 față de 2018 și a majorării cu 2,5 mil. lei a veniturilor din interconexiune, aceste majorări fiind determinate în principal de creșterea tarifelor reglementate aplicabile perioadei de raportare.